„Adevĕrul” la Bucureşti

După eşecul de la Iaşi, din 1872, Alexandru Beldiman decide să mute ziarul în Capitală. Pe 15 august 1888, „Adevĕrul” reapare la Bucureşti, cu un program în cincisprezece puncte, care acoperea mai toate marile probleme cu care se confrunta ţara.

După o pauză de şaisprezece ani, „Adevĕrul” revine în peisajul publicistic al ţării, în haine noi şi cu frecvenţă zilnică. Pe 15 august 1888 apare, aşadar, primul număr din cea de-a doua serie a „Adevĕrului”.

„Ziar cotidian”, scrie în frontispiciu, sub titlul mare, cu litere rotunjite. La cârma lui, ca şi în 1871, se află ieşeanul Alexandru Beldiman.

Redacţia şi administraţia se află în sediul Tipografiei Thiel şi Weiss, din strada Doamnei, iar începuturile sunt tare dificile: Beldiman se avântă în această aventură fără niciun capital, doar cu o redacţie micuţă alcătuită din „oameni de inimă şi buni scriitori”, aşa cum se precizează în volumul aniversar „25 de ani de acţiune. Adevĕrul (1888-1913)”.

După 4 luni se schimbă capul de ziar

Se ştie acum că Beldiman a avut sprijinul fiului lui Cuza să scoată iar ziarului „Adevĕrul”, după eşecul de la Iaşi, şi că prima echipă era foarte redusă ca dimensiuni, compusă fiind, în primă fază, din Grigore Ventura, prim-redactor, şi din fiul acestuia, Constantin Ventura, care semna „Un gălăţean”.

Un an mai târziu, se adaugă I. Hussar, care se ocupa de problemele politice. „Condiţiile tehnice ale Adevĕrului de atunci sunt foarte modeste. Formatul mic – No.6 – tiparul lăsând de dorit, telegramele şi informaţiile reduse la prea puţin lucru”.

Pe 15 decembrie 1888, patru luni de la reapariţie, “Adevĕrul” iese în format mărit, No. 10, iar capul de ziar se schimbă. Dispar literele rotunjite din titulatură, iar ziarul păstrează noua formă a siglei până la interzicerea publicaţiei de către comunişti în 1951.

Finanţat din propriul buzunar

Erau, însă, vremuri de început, vremuri de restrişte când presa nu era considerată o afacere, când nicio bancă nu consimţea să finanţeze publicarea unui ziar, când publicitatea era redusă aproape la zero, vremuri când trăiai permanent sub ameninţarea închiderii ziarului, din lipsă de fonduri.

„Pe-atunci Adevĕrul abia putea să producă pentru a se plăti lefurile personalului inferior. Beldiman nu numai că nu scotea nimic, dar vâra în gazetă ultimul ban din averea lui proprie. În prima iarnă a Adevĕrului, Beldiman a purtat hainele de dril din timpul verei!

Oricine va înţelege cât de mare a fost sacrificiul acestui boier, mai ales dacă ţinem seamă de tentaţiunile cari îl asediau în fiecari zi, căci foştii lui prietini, toţi cu situaţii îl bombardau zolnic cu reproşuri şi oferte. El n’ar fi avut decât să-şi aleagă singur compensaţia dorită pentru încetarea Adevĕrului şi nimeni nu i-ar fi refuzat-o”. („25 de ani de acţiune”).

„Să te feresci, Române!...”

Fidel crezului său intim, că dinastia străină e un rău ce trebuie eliminat, Beldiman pune în frontispiciul ziarului un citat din Vasile Alecsandri, „Să te feresci, Române! de cuiŭ strein în casă”, unde cuiul era dinastia Hohenzollern.

„Adevĕrul” rămâne, aşadar, o publicaţie antidinastică, iar orientarea e vizibilă încă de la primul număr: „Adevĕrul din 1872 nu a murit, ci trăeşte în inima Ţerei; el este chiar mai viu decât atunci, căci au trecut şase-spre-zece ani cari au arătat câtă dreptate am avut luptându-ne contra străinului.

Astăzi reîncepem lupta şi viitorul va dovedi că Ţara este cu noi!”. Ceea ce a atras, însă, simpatia publicului, ceea ce a făcut ca gazeta să se impună şi să capete putere a fost, însă, bogatul program al ziarului, faptul că a abordat cele mai serioase probleme ale perioadei, că a îmbrăţisat ideile democratice şi că a fost total independent faţă de partidele politice ale ţării.

Programul „anilor dintîiu”

1.    Înlăturarea dinastiei străine

2.    Înlăturarea monarchiei ereditare, proclamându-se dreptul poporului de a-şi alege suveranul, cu admiterea chiar şi a principiului republican al Domnilor pe timp mărginit.

3.    Înlăturarea guvernului personal pieziş şi fără răspundere şi totodată a atotputerniciei unui parlament fără mandat imperativ.

4.    Înlăturarea colegiilor restrânse, proclamându-se votul universal.

5.    Înlăturarea sistemului bicameral, recunoscându-se unei singure adunări dreptul de a reprezenta corpul electoral.

6.    Autonomia comunală.

7.    Împroprietărirea sătenilor pe domeniul public, fără plată.

8.    Constituirea unui fond religios.

9.    Desfiinţarea impozitelor pe obiectele de primă necesitate; instituirea impozitului progresiv asupra venitului.

10.    Desfiinţarea armatei permanente şi înlocuirea ei prin naţiunea înarmată.

11.    Legi pentru îmbunătăţirea soartei femeii.

12.    Repauzul de Duminică

13.    Rezolvirea chestiei evreieşti prin naturalizarea tineretului cult şi a massei muncitoare evreieşti.

14.    Revizuirea proceselor (n.r. – procesele ţăranilor judecaţi după răscoalele din 1888)

15.    În politica externă, sprijinirea pe toate căile a romînilor subjugaţi, desfacerea de tripla alianţă şi realizarea confederaţiei balcanice în care să intre şi România, în puterea devizei: Răsăritul al popoarelor răsăritene.

La patru luni de la apariţie, sigla „Adevĕrul” se modifică

„Adevĕrul”, de partea celor slabi

Publicul gazetei lui Beldiman creşte şi pentru că „Adevĕrul” se pune la dispoziţia cititorilor săi: oricine avea o plângere de făcut, se adresa „Adevĕrului”, iar ziarul era întotdeauna de partea celui mai slab, indiferent dacă nedreptatea era comisă de autorităţi sau de un membru al claselor de sus.

„Astfel, i se poate întîmpla Adevĕrului să-i scape o zguduitoare tragedie conjugală sau un furt senzaţional, dar nu-i scapă niciodată o nedreptate săvîrşită şi care trebuie înfierată. În această privinţă Adevĕrul nu cunoaşte decît o singură piedică: lipsa de spaţiu.

Mizeriile vieţii noastre sociale sînt prea numeroase ca să li se poată da extinderea cuvenită în trei pagini de ziar, format 6 (n.r. – pagina 4 găzduia anunţuri)”. Elocventă este, în acest sens, notiţa pe care o publică „Adevărul” în numărul din 16 septembrie 1888.

Redacţia se scuză că nu poate publica pe larg toate plângerile de la cititori: „pentru asta formatul ziarului Times nu ne-ar ajunge”.

Reclamaţiuni şi plângeri

Valize întregi cu scrisori sosesc la redacţie. Ana Holda, care-a lucrat la „Adevĕrul” la începuturile gazetei, povesteşte în volumul aniversar „25 de ani de acţiune”:

„Dimineaţa poşta soseşte de două ori la redacţie, turcul-portar urcă valiza pe macara, d. secretar o descue solemn şi vă rog s’o priviţi: plină şi îndesată! Pe lângă ziare şi reviste, scrisori de toate formele şi culorile, francate şi nefrancate. Cele mai multe sunt reclamaţiuni şi plângeri. (...) Oh, vă asigur că citind zilnic 40-50 de scrisori sosite din toate colţurile ţărei, nu ne simţim deloc viaţa dulce.

Sosesc petiţii timbrate adresate direct miniştrilor. Cu scris mărunt, abia descifrabil, obştea din X sau Y îşi spune păsul în graiul înflorit şi plin de amărăciune al ţăranului obidit, care nicăiri nu află dreptate. Altă coală, cu iscălituri: multe sunt doar cu o cruce pe care omul şi-a pus degetul, semn bătrînesc şi demn de crezare pe lângă alte 50 de iscălituri.

Citind înşirarea de nedreptăţi, exploatări şi minciuni cu cari li se fură dreptul, auzi par’că murmurul grupului de robi, cu capetele goale şi plecate, implorând la scara palatului ministerial sfînta dreptate”.

În prima iarnă a Adevĕrului, Beldiman a purtat hainele de dril din timpul verii

EXPLICAŢIE

Gazeta lui Beldiman se scuza cititorilor că nu poate publica toate plângerile primite de la aceştia: „pentru asta formatul ziarului Times nu ne-ar ajunge”.