"Actorii din generatia mea nu mai sunt cautati pe piata"

L-am intalnit pe Adrian Pintea pe terasa din fata Teatrului National, in apropiere de scena in aer liber a Festivalului "Carte si arte", scena pe care nu s-a ferit sa urce el insusi in aceasta vara,

L-am intalnit pe Adrian Pintea pe terasa din fata Teatrului National, in apropiere de scena in aer liber a Festivalului "Carte si arte", scena pe care nu s-a ferit sa urce el insusi in aceasta vara, pentru a prezenta primul spectacol al Companiei "Teatru de buzunar" pe care tocmai a infiintat-o - Repetitii cu Barrymore. Aveam in minte imaginea artistului rebel, traversand imaginarul epocii comuniste pe un cal bine strunit, in rolurile de haiduc pe care ti-ai fi dorit sa-l vezi iesind din ecran pentru a asana si societatea reala, nu numai lumea de celuloid. Am descoperit un artist pe care maturitatea nu-l impiedica sa riste pe cont propriu, sa-si reinventeze cariera, in numele pasiunii pentru teatru care nu l-a parasit niciodata. - Va numarati printre putinii actori maturi care s-au eliberat de "jugul" teatrului de stat. V-ati infiintat o companie, care sunt scopurile pe care le urmariti cu ea? - In primul rand am facut asta pentru ca cei din generatia mea, - am 48 de ani - nu mai sunt cautati pe piata de teatru si film din Romania. Este un adevar trist, valabil in general, cu cateva exceptii notabile care isi datoreaza succesul unor impresari foarte buni, de care majoritatea nu are parte. In general, actorii din Romania nu au parte de asta. Firmele de casting care au existat la noi in ultimii ani nu prea si-au facut treaba, daca ar fi fost dupa mintea lor, l-am fi vazut pe Mircea Albulescu intr-un rol de doua minute alaturi de... sa zicem Roxana Ciuhulescu (n-am nimic cu persoana) care ar fi avut rolul principal. Atata vreme cat nu exista o preocupare pentru stabilirea unui box-office real in Romania se ajunge la asemenea situatii absurde. Dar box-office-urile se fac in functie de felul in care bat tot felul de vanturi, in special financiare, iar daca nu te lasi dus de ele nu intri in carti. Atunci una din optiuni e sa te lasi de meserie, dar eu am mai incercat asta o data si mi-am dat seama ca nu pot, asa ca neputand sa renunt la teatru, am inceput sa fac spectacole singur. Sa fac one-man show e un lucru posibil, vandabil, cum se spune acum, dar pot face mult mai mult, mi-am zis. Asa ca am incercat sa-mi gasesc si colaboratori in care sa pot avea deplina incredere, am gasit cativa, dintre care unul e deja o figura de afis - Marius Chivu, castigator al premiului UNITER pentru debut si al Marelui Premiu la Gala tanarului actor de la Mangalia - un actor deja format. - Un actor pe care l-am vazut recent spunand intr-o emisiune de televiziune ca intentioneaza sa emigreze. - Da, i-a trecut si lui prin minte asa ceva, cum ii trece fiecarui tanar sub 20 de ani din tara asta macar cinci minute pe zi. Eu inca fac parte din dinozaurii care spun "hai sa mai incercam, poate nu e totul pierdut..." Ei insa au tot dreptul sa se gandeasca la tot ce e mai bun pentru ei. Nu sfatuiesc pe nimeni sa plece din tara, eu unul n-as face-o in nici un caz, dar ei au dreptul la optiunea lor, si ea trebuie respectata, oricare ar fi. Asa ca am infiintat aceasta companie care se cheama "Teatru de buzunar" si am inceput o "migratie" cu ea, mici turnee prin tara, dupa premiera de la Clubul Prometheus, pentru care am numai multumiri, ca si pentru Fundatia Anonimul care ne-a ajutat foarte mult. Am jucat de proba si la Teatrul National, unde am putea sa mai repetam aceasta experienta si suntem pregatiti, fiind o echipa mica, cu un spectacol "portabil" sa jucam oriunde vom fi invitati. Sunt multumit de ceea ce am realizat, fiindca e un act teatral care nu face nici un compromis, ceea ce e mare lucru in clipa de fata. Am luat legatura cu un impresar important si speram sa ne dezvoltam mai bine de-acum inainte. - Apropo de compromis, credeti ca aceasta notiune este legata mai degraba de teatrele de stat in acest moment? - Fara discutie, in teatrele de stat compromisul este inevitabil. Asta neinsemnand neaparat un lucru abominabil pe care esti nevoit sa-l faci, relatii amorale sau mai stiu eu ce... Pur si simplu gustul publicului trebuie acordat cu programul teatrului, prin urmare, ca actor, te poti trezi chemat sa joci in piese care nu-ti spun nimic sau care chiar te deranjeaza ingrozitor, dar daca esti angajat n-ai ce face. De aceea, eu am apelat la statutul de colaborator al teatrelor bucurestene si voi raspunde la solicitarile lor cu mare drag. Dar imi pastrez conditia de angajat la UNATC, un loc in care esti respectat din toate punctele de vedere. Pot sa-mi spun parerea, am dreptul la optiunile mele si nu sunt nevoit sa astept pe bordura, ca stim noi cine, sa vina regizorii sa ma aleaga. Nu pot sa mai astept bunavointa regizorilor, un artist trebuie sa se miste, sa circule, el e ca un corp viu in care, daca nu circula sangele, supus unor presiuni alternative, devine obiect de muzeu. Ori pana la muzeu e cale lunga. Textul integral in Adevarul literar si artistic