VIDEO Academia Română îşi premiază laureaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la ora 10.30, vor fi acordate distincţiile celui mai important for cultural al ţării, pentru anul 2007. Spre deosebire de alte distincţii, Premiile Academiei sunt decernate la doi ani după apariţia lucrărilor alese de juriu.

Cei doi ani care despart apariţia operelor de premierea autorilor lor se explică, pe de o parte, prin obligaţia Academiei de a recupera o pauză în acordarea premiilor, iar pe altă parte, prin dorinţa de a nu rata nicio lucrare importantă.

Se ştie că există situaţii în care o operă apare la sfârşitul unui an, ea intrând de fapt în posesia publicului abia în anul următor. Sunt motivele pentru care, astăzi, Academia Română înmânează premiile pentru 2007.

Lucrările distinse aparţin tuturor ştiinţelor şi artelor, de la filologie şi literatură, la filosofie, istorie şi arheologie, arte până la ştiinţele exacte şi tehnice. Prestigiul distincţiilor acordate de cel mai înalt for cultural al ţării este însoţit şi de o recompensă materială: 2.000 de lei.

Dacă un premiu este primit de doi autori, banii sunt împărţiţi între cei premiaţi. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul colectivelor de autori. Potrivit normelor Academiei, niciun autor nu poate fi premiat de două ori, exceptând apartenenţa lui la un colectiv. Chiar şi aşa, cel recompensat o dată nu va primi şi cuantumul financiar al celui de-al doilea premiu.

Poezie, filosofie, ideologie

Literatura va fi reprezentată de doi autori: Nichita Danilov şi Ion Hadârcă, distinşi cu Premiul „Mihai Eminescu".Volumul de versuri „Centura de castitate", semnat de Nichita Danilov, a fost apreciat de critică pentru capacitatea de a atinge esenţialul şi pentru că „proiectează sub cupola metafizică a creştinismului răsăritean multiplicitatea foşnitoare a vieţii" (Daniel Cristea-Enache).

În ceea ce-l priveşte pe poetul de la Chişinău, Ion Hadârcă, „Gheara de fum" vine în continuarea volumelor sale anterioare, caracterizate prin ancorarea în prezent. Premiul „Titu Maiorescu" a revenit lui Sorin Lavric pentru „Noica şi mişcarea legionară", care intenţionează, aşa cum mărturiseşte autorul, „să urmărească felul în care traseul biografic al filosofului Noica a ajuns să se întretaie cu evoluţia Mişcării Legionare", încercând „să dea o lămurire acestei probleme".

Imagini vechi şi noi

La secţia „Arte, Arhitectură şi Audiovizual" volumul „Pictura murală din nordul Moldovei", lucrare ce sintetizează o experienţă de zeci de ani a unuia dintre cei mai cunoscuţi restauratori de biserici şi mănăstiri din zona respectivă, Ovidiu Boldura, va primi Premiul „George Oprescu", pe care îl împarte cu cercetătorul Sorin Sebastian Duicu, autorul cărţii „Edificiile ecleziastice cantacuzine din Ţara Românească (sec. XVII-XIX)". 

Pictorul Vladimir Şetran, a cărui evoluţie artistică se confundă cu aceea a picturii româneşti de după 1950, este destinatarul Premiului Ion Andreescu", juriul apreciind, desigur, lumea lui, construită într-o cromatică aparte, suculentă, dramatică, plină de tensiune.

Un premiu pentru întreaga carieră, „Aristizza Romanescu", se decernează tot la această secţiune. El revine regizoarei şi scenaristei Elisabeta Bostan, autoarea unui număr impresionant de filme pentru copii, între care se remarcă „Veronica", Tinereţe fără bătrâneţe" (la care a semnat şi scenariul), „Desene pe asfalt" sau „Un saltimbanc la Polul Nord".

Aprecieri exhaustive

Academia Română recompensează astăzi 78 de lucrări din toate domeniile ştiinţei şi artei, apărute în 2007.

Printre premiaţi se numără şi regizoarea Elisabeta Bostan. Unul dintre filmele de referinţă ale acesteia este "Veronica"

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite