O americancă la Academia Suedeză

Pearl Buck este al treilea scriitor american, după Sinclair Lewis şi O’Neill, distins cu Premiul Nobel pentru Literatură.Cunoscută şi sub numele Sai Zhen Zhu şi considerată în China scriitor chinez, Pearl Buck a întrunit sufragiile Comitetului Nobel, la şase ani după ce primise un Premiu Pulitzer.

Pearl Sydenstricker Buck s-a născut în 1892, în familia unui misionar presbiterian şi la trei luni a plecat cu părinţii în China, la Zhenjiang. Educată întâi acasă de către mama ei şi un învăţător chinez, adept al confucianismului, a urmat apoi cursurile unui liceu din Shaghai.

Prima vizită în Statele Unite a fost în 1901, pentru mai puţin de un an. A revenit în America, în 1914, pentru a-şi susţine licenţa în psihologie la Colegiul de fete Randolph-Macon.  Trei ani mai târziu, s-a căsătorit în China cu economistul misionar John Lossing Buck.

Ea însăşi a fost misionar presbiterian din 1914 până în 1933. În acest timp, a predat literatura engleză la Univesitatea din Nanking, întrerupând pentru puţin timp, în 1926, pentru a-şi susţine masteratul la Universitatea Cornell din SUA.În 1935, Pearl Buck a divorţat. A revenit definitv în SUA, stabilindu-se, împreună cu noul ei soţ, Richard Walsh, în Pennsylvania.

Un bestseller al anilor ’30

După ce a publicat mai multe articole şi proze scurte autobiografice în Asia magazine, Pearl Buck a debutat edito­rial în 1930, cu romanul „Vânt de răsărit, Vânt de apus“, care s-a bucurat de cronici literare favorabile.Recunoaşterea i-o va aduce însă „Ogorul“, publicat în 1931. În primul an de la apariţie au fost vândute 1.800.000 de exemplare, cartea a fost tradusă în peste 30 de limbi, iar autoarea a fost distinsă cu Premiul Pulitzer.

Ca toate cărţile ei dinaintea războiului, acţiunea romanului se petrece în China, urmărind viaţa de zi cu zi a unei familii care încearcă şi reuşeşte să-şi depăşească condiţia socială. Împreună cu alte două cărţi, „Feciorii“ (1932) şi „Casa de lut“ (1935), el formează un fel de saga familială. În 1936, Pearl Buck publică biografiile părinţilor ei: „Fighting Angel“, trdusă în româneşte de Mircea Eliade în 1939, şi „The Exile“.

Realism artistic şi militantism civic

Prima pagină a manuscrisului „Ogorul“  Foto: Reuters

„Ogorul“ şi cele două cărţi biografice vor cântări mult în decernarea Premiului Nobel, în pofida mai multor glasuri din critica literară, care considerau că scriitoarea nu are nivelul presupus de o asemenea distincţie. Comitetul Nobel îi atribuie premiul pentru „descrierile şi dense, şi autentic epice ale vieţii ţărănimii chineze, precum şi pentru capodoperele ei în domeniul biografiei“.
Probabil că unul dintre motivele succesului ei cu aceste creaţii despre China venea şi din realismul lor, foarte diferit de exotismul romantic din scrierile unor Pierre Loti, Kipling sau Blasco Ibañez, atât de cunoscute în epocă.

Părerea criticii americane (şi nu  numai) a vremii a fost validată însă de uitarea ce s-a aşternut peste creaţia ei, în pofida unui mare număr de volume publicate ulterior, dintre care, unul, „Three Daughters of Madame Liang“, semnat cu pseudonimul John Sedges şi publicat în 1969, a devenit bestseller.

Viaţa în SUA a lui Pearl Buck a fost marcată de lupta ei pentru drepturile copiilor, ca şi de ideile ei feministe. Prietenă cu Eleanor Roosvelt, cu Paul Robeson, a militat pentru drepturile civile. În 1949, a înfiinţat „Welcome House Inc“, prima agenţie internaţională de adopţii interrasiale, menite să asigure o familie copiilor părăsiţi în Extemul Orient de către taţii lor, soldaţi americani. I-a urmat, în 1964, „Pear S. Buck Foundation“, care a oferit susţinere financiară copiilor americano-asiatici, care nu puteau fi adoptaţi. 
Pearl Buck a murit, la vârsta de 80 de ani, de cancer. Este înmormântată la Green Hills Farm. Şi-a desenat singură piatra funerară, pe care numele ei apare numai cu caractere chinezeşti.

Reabilitare

Deşi există dorinţa de a readuce în memorie creaţia ei, romanele lui Pearl Buck sunt considerate de mulţi critici depăşite.

Ca şi Confucius, în vechime, sunt atât de absorbită de minunea pământului, încât nu mă pot gândi la cer şi la îngeri.

Pearl Buck
scriitoare

Mama

Numai când s-a căsătorit şi a cunoscut bărbatul îi veni o limpezire, un fel de distilare a acelei dorinţi adânci şi mute, aşa încât, chiar şi atunci când îşi ocăra bărbatul şi era mânioasă pe el, ştia că nu poate să trăiască fără el. Dorinţa aceea intensă, nerăbdătoare din fiinţa ei putea să se acumuleze, ca nişte nori încărcaţi, într-o mânie fără temei împotriva bărbatului pe care îl iubea, până ce răbufnea şi după aceea se înlănţuiau şi ea primea satisfacţie în felul vechi, simplu şi atunci îşi afla liniştea iar. Totuşi, bărbatul nu era destul. El singur nu-i era niciodată de ajuns. Trebuia să dea viaţă prin el şi să simtă cum copilul prinde viaţă şi formă în adâncul fiinţei ei.
Traducere: Ileana Cazan

Apreciată şi în zilele noastre

Virginia Woolf a fost interesată de sociologie, de psihologie, de problema drepturilor femeii, de experimentul literar

Cu zece ani înaintea lui Pearl Buck se năştea la Londra Adeline Virginia Stephen, care avea să devină cunoscuta romancieră şi eseistă Virginia Woolf. Fiică a unui cunoscut critic, Sir Leslie Stephen, a fost educată într-un mediu literar şi artistic. A studiat la Cambridge, unde a făcut parte din renumitul „grup de la Bloomsbury“. În 1912 s-a căsătorit cu istoricul Leonard Woolf, cu care a fondat editura „Hogarth Press“, ce publica mai ales literatură de avangardă.

Debutul literar are loc în 1915, cu romanul „Călătoria“, o poveste satirică, adaptată pentru ecran în 1993. Au urmat cinci romane, dintre care unul postum – „Betweenthe Actes“ („Între acte“), un volum de nuvele, un altul de studii critice, eseuri sociologice, biografii. Printre ultimele se detaşează „Flush, biografia poetei Elisabeth Barett Browning“. 

Bântuită de crize de depresie, Virginia Woolf s-a sinucis, în 1941, la aflarea şti-rilor despre ororile războiului, aruncându-se în Tamisa. După moartea ei, Leonard Woolf a publicat o mare parte din corespondenţa, jurnalele şi lucrările rămase în manuscris, printre care, „ Casa bântuită“, un volum de povestiri şi „Momentul şi alte eseuri“.

Considerată unul dintre marii inovatorii ai literaturii în limba engleză, Virginia Woolf a intrat într-un con de umbră după al Doilea Război Mondial, până către 1870, când a fost redescoperită. Personalitatea ei pregnantă a inspirat alţi scriitori, cum ar fi Edward Albee, autorul piesei „Cui îi e frică de Virginia Woolf“, devenită şi film în 1966, sau Michael Cunningham, cu romanul distins cu Premiul Pulitzer, „Orele“, ecranizat în 2002, cu Nicole Kidmann în rolul Virginiei Woolf. Nicole Kidman a primit, pentru acest rol Premiul Academiei pentru cea mai bună actriţă.