A murit prozatorul Constantin Stan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă unul din reprezentanţii de marcă ai optzecismului literar a încetat din viaţă, la vârsta de 60 de ani. Prozatorul Constantin Stan se alătură astfel, în istoria literaturii române, congenerilor săi plecaţi mai devreme „dincolo“: prozatorii Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Ioan Lăcustă, Gheorghe Ene şi poeţii Cristian Popescu, Iustin Panţa, Mariana Marin, Ioan Flora, Ion Stratan şi Ion Zubaşcu.

Scriitorul Constantin Stan a murit marţi, la Fundaţia „Sf. Irina“ din Voluntari, la vârsta de 60 de ani, după o suferinţă „intensă, dar scurtă“. Sicriul va fi depus miercuri la Uniunea Scriitorilor, iar înmormântarea va avea loc joi.

Trupul neînsufleţit al lui Constantin Stan, prozator, publicist şi profesor, va fi depus miercuri, după ora 12.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală, unde va rămâne şi peste noapte. Înmormântarea va avea loc joi la Cimitirul Andronache din Bucureşti.

Constantin Stan a împlinit 60 de ani, pe 28 iulie, când se afla deja pe patul de moarte, conform văduvei scriitorului. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi preşedinte al secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Constantin Stan a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, secţia Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză, şi a frecventat Cenaclul de proză „Junimea“, condus de legendarul critic literar Ovid S. Crohmălniceanu.

A debutat ca prozator în revista Luceafărul, în 1972. Ulterior a publicat „Carapacea" (Cartea Românească, 1979), „Nopţi de trecere" (Cartea Românească, 1984), „Vară târzie" (Editura Militară, 1986), „Iubire fără natură moartă" (Biblioteca Română, 1990), „Provizoriu, Sud" (Paralela 45, 2000), „Viaţa ca literatură" (Fundația Pro, 2001). A fost premiat de Academia Română pentru romanul „Gerda" (Cartea Românească, 2004).

Ultimul său roman, „Gde Buharest" (Charmides, 2010), a fost nominalizat anul trecut la premiile USR, în timp ce ultimul său volum publicat - „Confesiuni fără glorie", o carte de eseuri publicistice - va apărea în toamnă la editura Tracus Arte.

Constantin Stan a mai fost premiat de Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul „Poesis" Satu Mare, revista „Luceafărul“ şi a obţinut totodată premiul Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) pentru jurnalism cultural.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite