Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

A murit poetul Mircea Ivănescu. În 1999, el a fost propunerea României la Premiul Nobel pentru literatură

21 iulie 2011, 12:29 |  Autor: Adrian David | 

Cuvinte cheie: Mircea Ivănescu, moarte, scriitor,

Mircea Ivănescu. Sursa foto: Wikipedia

Mircea Ivănescu. Sursa foto: Wikipedia

 

Scriitorul Mircea Ivănescu s-a stins astăzi din viaţă, la vârsta de 80 de ani, anunţă Suplimentul de Cultură. 

Pe lângă opera sa poetică, el a fost unul dintre marii traducători pe care i-a avut vreodată literatura română. A recreat, în limba română, opere literare extrem de complexe din literatura engleză sau germană, ale unor autori precum Rainer Maria Rilke, Franz Kafka, Robert Musil, James Joyce sau William Faulkner.

Potrivit Polirom, editură cu care a colaborat Mircea Ivănescu, poetul a fost propus în 1999 pentru Nobelul pentru literatură de către Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Suedeze.

Starea sa de sănătate, destul de proastă în ultimii ani, s-a agravat în ultimele săptămâni, când se pare că a şi fost internat în spital, la Sibiu. Potrivit unor apropiaţi ai săi, el avea probleme grave cu rinichii.

Criticul literar Ion Bogdan Lefter a primit cu tristeţe vestea morţii lui Mircea Ivănescu. „Cu el dispare marele reformator al poeziei româneşti postbelice în direcţia narativităţii de inspiraţie anglo-saxonă, mai ales americană, mare precursor al postmodrnismului autohton. A fost părintele extraordinarului personaj mopete. A fost şi rămâne un mare scriitor al subtilităţilor multistratificate, angrenate în ample scenarii narative în versuri. A fost şi un om special, o figură discretă, dar pregnantă a lumii literare din ultimele decenii", a declarat Ion Bogdan Lefter.

Mai multe detalii, pe blogul Devoratorului de cărţi




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ne-a părăsit marele scriitor Mircea Ivănescu

    Poetul şi traducătorul Mircea Ivănescu, unul dintre cele mai importante nume ale literaturii ro ...

    FOTOGALERIE Luca Călinescu, înmormântat alături de mama sa. Florin Călinescu: „Nu înţeleg. Nu înţeleg de ce“

    Luca Călinescu, fiul lui Florin Călinescu, a fost înmormântat în cursul zilei de azi, la Cimiti ...

    Bacău: Poşta, ţepuită cu 200.000 de lei de un inspector de control

    Societatea în care ea era acţionară împreună cu soţul său a vândut hârtie igienică în mai multe ...

    Ungureanu, victima politicianismului. Ce urmează?

    Guvernul Ungureanu a căzut după o viaţă scurtă, intensă şi agitată de numai două luni şi jumăta ...

    Cine a fost Mircea Ivănescu

    Poetul, care n-a cochetat niciodată cu modernismul, este unul important pentru înţelegerea poez ...

    CAMPANIE „Tu ştii ce mănânci?" Care sunt cele mai bune tipuri de pâine şi de paste

    Majoritatea produselor de panificaţie de la noi sunt obţinute din grâu moale, un soi cu mai puţ ...

    Șefa Direcției Regionale de Poștă Bacău, implicată într-un grav accident rutier

    Mirela Drăgăstan, șefa Direcției Regionale de Poștă Bacău, a ajuns la spital după ce s-a izbit ...

    O reporteră de la TV Neptun a făcut transmisie live cu un „mitic“ în cârcă. Bucureşteanul euforic a ţinut să ia ziarista în braţe VIDEO

    Tânărul în stare euforică, venit la Mamaia, a intrat în direct încercând de câteva ori să ia zi ...

    UPDATE Prigoană s-a răzgândit iar. Nu mai divorţează de partid şi candidează din partea PDL pentru Primăria Capitalei

    Elena Udrea a anunţat că Silviu Prigoană a acceptat să reprezinte partidul PDL în cursa pentru ...

    Bordel în anii 1930: "Noaptea întreagă se socoteşte 2 Numere. La mai multe numere se face rabat". Vezi cum arătau abonamentele!

    Cuvântul "prostituţie" ne duce azi cu gândul la "peşti" afacerişti şi fetiţe zgribulite la marg ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole