A murit celebrul comisar Maigret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul francez Bruno Cremer, care l-a jucat timp de 14 ani pe celebrul personaj creat de Georges Simenon, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani. Regretatul actor a interpretat rolul comisarului Maigret într-o serie de 54 de episoade, difuzate de televiziunea franceză între 1991 şi 2005.

Bruno Cremer, cel care s-a identificat, în ultimele decenii, cu rolul popularului comisar de poliţie imaginat, în perioada interbelică, de scriitorul belgian Georges Simenon, a murit, sâmbătă, într-un spital parizian, urmare a unui cancer, la vârsta de 80 de ani. Dispariţia sa - după cea, în urmă cu 24 de ani, a lui Jean Gabin, celălalt mare interepret al comisarului Maigret - lasă un gol în lumea filmului din Hexagon, fiind greu de găsit, în viitorul apropiat, un actor căruia personajul lui Simenon să i se mai potrivească „mănuşă", aşa cum a fost cazul cu cei doi mari actori.

Gabin l-a făcut celebru pe Maigret

Jean Gabin l-a interpretat pe comisar în trei filme, între 1958 şi 1963 - „Maigret tend un piège", „Maigret et l'affaire Saint-Fiacre" şi „Maigret voit rouge" -, şi este văzut de mulţi ca fiind cel mai bun Maigret. Totuşi, cea mai lăudată versiune a fost cea de televiziune, cu Bruno Cremer (54 de episoade, între 1991 şi 2005). În anii '80, Jean Richard a jucat personajul într-o serie TV de 88 de episoade, dar interpretarea sa nu prea a fost agreată de Simenon.

Pentru prima dată, personajul comisarului de poliţie a apărut în 1931, în romanul „Pietr-le-Letton". Imediat, personajul a atras atenţia şi cinematografului, proaspăt trecut la sonor, iar prima încarnare a lui Maigret a fost dată, un an mai târziu, de Pierre Renoir, în ecranizarea „La nuit du carrefour", realizată de fratele său, marele regizor francez Jean Renoir.

Până la celebrele filme cu Gabin, comisarul Maigret a mai fost interpretat de câţiva actori, inclusiv de nume importante precum Albert Préjean (în trei filme, între 1943 şi 1945), marele actor (şi regizor) britanic Charles Laughton (în „The Man on the Eiffel Tower", 1949) şi Michel Simon (în „Careul de aşi", 1952).

Printre numele cunoscute care l-au mai jucat pe Maigret se află: italienii Gino Cervi (din 1964 până în 1972, Simenon însuşi considerând interpretarea sa ca fiind cea mai bună) şi Sergio Castellitto, germanul Heinz Rühmann şi britanicii Rupert Davies (52 de episoade pentru BBC, în anii '60), Richard Harris şi Michael Gambon.

Georges Simenon, autor prolific şi inteligent

Scriitorul belgian Georges Simenon s-a născut la 13 februarie 1903, la Liège, şi a murit la 4 septembrie 1989. Autor prolific, Simenon a scris aproape 200 de romane şi numeroase proze scurte, dar rămâne celebru pentru crearea detectivului Jules Maigret, în 1931. 75 de romane şi 28 de povestiri avându-l ca erou pe popularul detectiv au fost publicate între 1931 şi 1972.

În prezent, cărţile poliţiste ale lui Simenon sunt editate în România, începând din 2004, de Polirom. Cărţile apar în Seria „Maigret", ajunsă la cel de-al 45-lea volum. Ultima apariţie este „Maigret şi domnul Charles", la preţul de 19,50 lei. Colecţia „Biblioteca Adevărul" a publi­cat din opera lui Simenon ro­ma­nele „Pisica" şi „Casa de pe canal". „Pisica" a fost ecra­ni­zat, în 1971, cu Jean Gabin şi Simone Signoret în rolurile principale.

A jucat în peste 100 de filme

Născut la 6 octombrie 1929, la Saint-Mandé, în apropiere de Paris, Bruno Cremer s-a simţit încă din tinereţe foarte atras de meseria de actor. După absolvirea şcolii generale, Bruno Cremer a urmat cursurile de actorie de la Conservatorul din Paris, unde s-a împrietenit cu Jean-Paul Belmondo.

Debutul actorului pe marele ecran s-a produs în 1952, în filmul „Les dents longues", printr-o apariţie necreditată în rolul unui „om care iese din cârciumă". De-a lungul carierei, Cremer a jucat în peste 110 lungmetraje şi filme de televiziune, preferând rolurile din filmele de război, cele de poliţist tenace şi cele din filmele de spionaj.

Actorul a colaborat cu numeroase nume prestigioase ale cinema-ului francez, în special cu Yves Boisset şi Jean-Claude Brisseau, jucând, printre altele, în filme de referinţă precum „Arde Parisul?", de René Clément, „Cel bun şi cei răi", de Claude Lelouch, „Străinul", de Luchino Visconti, „Sorcerer", de William Friedkin, „Carnea orhideii", de Patrice Chéreau, sau „Sub nisip", de François Ozon.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite