A murit J.D Salinger, autorul celebrului roman "De veghe în lanul de secară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul J.D Salinger, autorul cunoscutului roman "De veghe în lanul de secară" s-a stins din viaţă, miercuri, la vârsta de 91 de ani, informează CNN.

Jerome David Salinger "a murit miercuri în locuinţa sa din New Hampshire", în nord-estul Statelor Unite, a confirmat Philis Wesburg, agentul scriitorului.

"În ciuda faptului că a suferit o fractură la şold în luna mai, starea lui de sănătate a fost una cât se poate de bună până în apropiere de începutul lunii ianuarie. Apoi s-a simţit din ce în ce mai slăbit", a adăugat acesta.

Născut pe 1 ianuarie 1919, la New York, Jerome David Salinger a început  să scrie în adolescenţă. În 1940, el a publicat nuvela "The Young Ones", în revista americană "Story", iar în 1942 s-a înrolat în  armată, participând ulterior la Debarcarea din Normandia, o experienţă care l-a marcat profund.

Revenit în Statele Unite, Salinger publică, în 1948, în revista The New  Yorker, nuvela "A perfect day for bananafish", în care prezintă  cititorilor săi, pentru prima oară, pe membrii familiei Glass, care  vor apărea ulterior în mai multe dintre operele sale.

Impunerea definitivă a lui Salinger în lumea literară vine odată cu  romanul "De veghe în lanul de secară", care a devenit deja o operă  clasică şi care este vândut anual în 250.000 de exemplare. Romanul  spune povestea lui Holden Caulfield, un adolescent în vârstă de 16 ani,  exmatriculat de la liceu cu numai câteva zile înainte de vacanţa de iarnă. Stilul exploziv, care recurge şi la expresii argotice şi cu tentă sexuală, au făcut ca această carte să fie interzisă în unele  ţări.

În 1965, după alte câteva cărţi publicate, printre care "Franny şi  Zooey", Salinger a dispărut de pe scena literară americană.

În 1955, după un scurt mariaj cu o nemţoaică, Salinger se  căsătoreşte cu o tânără studentă, Claire Douglas, cu care are doi  copii, Matt şi Margaret. Cuplul a divorţat în 1967, iar cinci ani mai  târziu, Salinger a început o relaţie cu o tânără de 18 ani, Joyce  Maynard. O parte dintre scrisorile cuplului Salinger-Maynard au fost  vândute, pentru o sumă de peste 150.000 de dolari, la o licitaţie ce a  avut loc în 1999, pe care scriitorul a vrut să o anuleze pe cale  legală. Încă din anii '80, după ce s-a căsătorit cu Collen O'Neill,  Salinger a rămas înconjurat de mister.

Scriitorul a refuzat mereu, cu vehemenţă, să vândă industriei  cinematografice drepturile de autor asupra romanului "De veghe în lanul  de secară".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite