APARITII EDITORIALE

Condotierul Tonegaru Poezia romaneasca isi are mitologia ei, crescuta si ramificata nu neaparat in illo tempore, ci si in plina modernitate a secolului 20. Traditionalisti si avangardisti, simbolisti

Condotierul Tonegaru
Poezia romaneasca isi are mitologia ei, crescuta si ramificata nu neaparat in illo tempore, ci si in plina modernitate a secolului 20. Traditionalisti si avangardisti, simbolisti muzicali si modernisti ermetici, stalpi ai boemei si mari risipitori (ca Ion Vinea) ori un poet cu geniu verbal, bun gospodar in viata de zi cu zi (Arghezi) intra in acest capitol dens si fascinant, dand culoare, ritm si savoare paginilor de istorie literara. "Condotierul" Tonegaru, cu figura lui de cocostarc sensibil si vulnerabil, prevazandu-si parca sfarsitul, e un asemenea personaj (devenit) mitologic, pe care cititorul de azi il poate privi cu curiozitate si admiratie, compasiune si respect. Dar numai dupa ce-l citeste. Un bun punct de pornire il reprezinta Plantatia de cuie, o remarcabila editie din opera lui, ingrijita de Barbu Cioculescu si aparuta in 2003 la Editura Vinea. Versurile si secventele biografice apartin unui poet fantast si totodata unui personaj tragic al generatiei razboiului. Componentii acestei generatii nenorocoase (Dimitrie Stelaru, Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Constant Tonegaru) asista, mai intai, cu ochii mariti la disolutia lumii vechi prin al doilea razboi mondial, care lasa o umbra infricosatoare in multe poeme ale tinerilor de atunci; dupa care vor simti, tot asa, pe pielea lor nasterea lumii noi, comunizate, cu alte inchisori, cenzuri si comandamente ideologice. Arestat in martie 1949, Constant Tonegaru va ajunge si mai slab, si mai straveziu, murind in februarie 1952, la scurt timp de la eliberarea din inchisoare, la nici 33 de ani. Aceasta e viata. Poezia, cu un puternic accent imaginativ, cu decomprimarea si desfasurarea fanteziei creatoare, este, prin substanta lirica si "scenografia" ei, un factor de compensare. Autorul sterge granitele si contururile realitatii, devine personaj in propriul discurs si penduleaza, neobosit, intre spatii, epoci si identitati diferite. Eroul lui, voit si viril, si sentimental, e ba hatman ratacitor in stepa Nogai, ba cavaler al ordinului "Lancea lui don Quijote", un trubadur tardiv, "singurul de la 1200 printre robotii si caii-putere". Vagant si extravagant, el strabate in lung si-n lat poezia care il primeste si ocroteste, stralucind in montura ei ca o perla dintr-un ocean fantastic, inventat ad hoc: "Nu stiu daca sunt indeajuns poet mare/ sa fiu papuse de ceara langa Marat si Camille Desmoullins,/ sa n-am inima sau fitil ca oricare lumanare/ pe bulevardul Montmartre in muzeul Grevin.// Totusi am o inima simpla ce bate cu desperare/ sa intre in femeile cu sanul fierbinte si crud/ pe care desenez cu cerneala o mare albastra/ inchipuindu-mi ca sfarcurile sunt atolii din Sud.// Noaptea caligrafiez curtezanelor epitaful meu de pe ferestre: "Sunt condotierul Tonegaru fara spada;/ mi-am tocit-o ascutindu-mi ultimul creion/ sa scriu cum am dat in poezie cu o grenada." Iata, sa-ti aduc de la lupta femurul meu sub balcon/ am trecut un fluviu ce-si suna solzii in galop arbitrar/ ducand in alte sfere ca pe un calaret fantastic/ armatura mea proletara de var." (Cantec pe hartie). Un poet profund si original, tensionat si spectacular, asteapta sa fie redescoperit.