ACCENTE - "Poetul la moda"...

A aparut, la sfarsitul anului trecut, al patrulea volum din editia critica monumentala "Corpusul receptarii critice a operei lui M. Eminescu", editie realizata de istoricii literari Teodor Vargolici

A aparut, la sfarsitul anului trecut, al patrulea volum din editia critica monumentala "Corpusul receptarii critice a operei lui M. Eminescu", editie realizata de istoricii literari Teodor Vargolici si I. Oprisan, publicata la editura Saeculum I.O. Volumul contine articole aparute in primii doi ani ai secolului XX, de la "Poezia romana in secolul al XIX-lea" de Ovid Densusianu ("Noua Revista Romana pentru Politica, Literatura, Stiinta si Arta", 1 ianuarie 1901) si pana la "Amintiri despre Eminescu" de Petru Uilacanu ("Familia" nr. 45, 10/23 noiembrie 1902). Pentru posteritatea critica a operei lui Eminescu, inceputul secolului 20 sta sub semnul revelatiei produse de postumele din "lada" cu manuscrise pe care Titu Maiorescu le doneaza, la 25 ianuarie 1902, Academiei Romane: este inceputul unui "nou Eminescu", dupa acela impus, pe baza antumelor, de criticul Junimii, in "Eminescu si poeziile lui" ("Convorbiri literare" nr. 8, 1890). De fapt, cu fiecare generatie istorica in spatele imaginii de epoca a poetului adulat sau contestat s-a aflat mereu cate un "nou Eminescu", incat se poate spune ca poetul national nu-si mai apartine, ci este ceea ce posteritatea lui critica a voit sa faca din el. "Confiscat" de critici si cititori, de adulatori si detractori, Eminescu a devenit produsul exegetilor lui, al lecturilor suprapuse in care generatiile succesive si-au lasat urmele: a-l scoate din rama pe care succesiunea istorica a generatiilor culturale i-au faurit-o si i-o pregatesc in continuare reprezinta cel putin o incercare naiva, daca nu chiar un act anticultural. Marii scriitori se "nasc" din viziunile critice succesive prin prisma carora opera lor a fost citita. Cu o butada banala, ei se nasc cu adevarat abia in postumitate. Unul dintre cei mai importanti "detractori" ai sai, eruditul canonic blajean Al. Grama, surprinde, intr-o fraza memorabila, aparent blasfematoare, adevarul despre "nasterea" poetului: "Ce urmeaza de aici? Sau noi fara reclam nu ne stim pretui pe barbatii nostri, cand ii avem, sau Eminescu n-a fost geniu. Alternativa intaia nu sta. Caci, oare, pe Alecsandri si Muresanu nu i-am pretuit noi pana au trait, fara sa le fi facut nimeni reclam ca lui Eminescu? Ci adevarul e ca Eminescu n-a fost nici geniu, si nici barem poet. Ci o ceata de oameni, din alte motive, a sedus publicul nostru cu cultul lui Eminescu, in un mod care nu se va putea nicicand scuza. (...) De la 1883 incoace, cultul lui Eminescu isi serbeaza prin publicul nostru toate orgiile sale. (...) Eminescu a devenit poetul la moda, si apoi e cunoscut ce putere captivatoarea deprinde moda in lume si mai cu seama asupra tinerimii". Esential in aceasta fraza a detractorului nu este ceea ce neaga, ci aceea ce el afirma. Anume, in primul rand, ca Eminescu si imaginea operei lui sunt produsul indelebil al criticii (numita si "reclam"), si ca o "ceata de oameni" (citeste: spiritul critic al unui "grup de prestigiu") a "sedus" publicul, orientandu-i corect atentia asupra unei mari valori. In al doilea rand, mitul poetului national este rodul "puterii captivatoare" a modei asupra "tinerimii": acestia sunt cei doi factori decisivi fara de care geniul nativ al poetului devine, in inteles istoric, problematic. Pe scurt, Eminescu nu este un produs natural al "solului nostru vesnic", ci efectul cultural in care-l imbraca, metamorfozandu-l, constiinta de sine a literaturii. Eminescu, la urma urmei, este insasi istoria eminescologiei, imaginea lui contine si reprezinta evolutia intelectuala a criticii lui, de la intaile lecturi si receptii, pana la marile viziuni critice ale unor N. Iorga sau G. Calinescu, D. Popovici, Edgar Papu ori Ioana Em. Petrescu, Ion Negoitescu si George Gana. A-l "demitiza" pe Eminescu - lasand la o parte rebeliunile sezoniere ale junilor insurgenti (care acrediteaza din plin ironia lui E. Lovinescu: "statuilor nu li se sade in viata decat sub forma cioburilor") - inseamna, de aceea, a face, cu o vesela inocenta, tabula rasa din aceasta traditie vie a spiritului critic aflat mereu, ieri ca si azi, pe post de ambasador, trimis extraordinar si plenipotentiar al "puterii" poetului de la Ipotesti in patriile cititorilor sai din fiecare generatie. El va ramane, in consecinta, un "poet la moda" atata vreme cat "o ceata de oameni" vor "seduce - cum spunea detractorul - publicul nostru cu cultul lui Eminescu"...