Articole scrise de Dan Sofronia
Pagina 2
În mai puţin de o lună de zile, câţiva români au sfârşit în tragedii petrecute în Italia, acolo unde-şi găsiseră de muncă. Patru persoane au murit într-un incediu, iar două în accidente rutiere
Piatra Neamţ
17 apr. 2024
Un conducător auto are probleme penale, fiind cercetat de cadrele de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ. Necazurile i se trag de la faptul că în posesia acestuia de fost găsită o maşină furată
Piatra Neamţ
16 apr. 2024
Un caz nemaiîntâlnit este investigat de poliţiştii de la Inspectoratul Judeţean Neamţ, fiind deschis un dosar penal. Suspecţi sunt patru tineri, care s-au comportat într-un mod oribil cu animalul unui consătean
Piatra Neamţ
16 apr. 2024
Ca peste tot în ţară, distribuţia apei potabile se face cu sincope, avarii dese în reţele petrecându-se în județul Neamț, la Piatra Neamţ şi la Roman, cauza fiind conductele vechi, neînlocuite din lipsa fondurilor.
Piatra Neamţ
16 apr. 2024
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute
Piatra Neamţ
16 apr. 2024
Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul nefast pentru câteva familii din judeţul Neamţ, locuinţele acestora fiind distruse în incendii de mare amploare. Scurtcircuitul electric a provocat dezastrele
Piatra Neamţ
15 apr. 2024
Aşa cum era de aşteptat, odată cu încălzirea vremii, urşii au început să cutreiere, la fel ca anul trecut, localităţile din zona montană a judeţului Neamţ. Ei au creat deja pagube, sporind teama sătenilor.
Piatra Neamţ
12 apr. 2024
Faptele ilicite în domeniul lemnului, un sector bine dezvoltat prin Neamţ date fiind marile suprafeţe împădurite, ies la iveală aproape zilnic. Hoții de cherestea se aleg, unii dintre ei, cu dosare penale.
Piatra Neamţ
12 apr. 2024
Un caz incredibil de sinucidere s-a petrecut în municipiul Roman, judeţul Neamţ. Un bărbat a recurs la gestul extrem în urma unui conflict avut cu soţia, pe care a ameninţat-o cu acte de violenţă
Piatra Neamţ
10 apr. 2024
Colegiul Naţional „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ a participat şi anul acesta la o competiţie de nivel mondial, National Space Society Space Settlement Contest 2024, rezultatele liceenilor participanți fiind remarcabile
Piatra Neamţ
10 apr. 2024
Lucrările de reabilitare la imobilul declarat monument arhitectonic şi aflat în centrul municipiluui Roman, judedeţul Neamţ, bat pasul pe loc, dar a fost făcut un demers pentru ca acestea să fie reluate.
Piatra Neamţ
09 apr. 2024
Ceea ce ar fi trebuit să fie un cadou inedit şi memorabil la împlinirea vârstei de 15 ani, un zbor de agrement, s-a transformat într-o experienţă şocantă pentru o adolescentă din Bicaz, judeţul Neamţ.
Piatra Neamţ
09 apr. 2024
Magistraţi din cadrul Tribunalului Neamț s-au pronunţat în procesul care viza achiziţia unui tomograf la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, toți inculpații fiind condamnați la închisoare cu executare.
Piatra Neamţ
08 apr. 2024
Patru dintre membrii unei familii din Neamţ au contactat o afecţiune destul de rar întâlnită în cazuistica medicală, dar extrem de gravă. Autorităţile au dispus efectuarea unei anchete epidemiologice
Piatra Neamţ
08 apr. 2024
Daniel Ioan Tătaru, de loc din Piatra Neamţ, un matematician cu merite recunoscute la nivel mondial şi profesor la Universitatea Berkeley, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Piatra Neamţ
08 apr. 2024
Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Română pentru Smart City, oraşul Piatra Neamţ primind distincţia pentru o idee inedită de dezvoltare durabilă a mediului urban, Grădina Publică „Nicu Albu“.
Piatra Neamţ
07 apr. 2024
De ani de zile, malurile Bistriţei sunt veritabile gropi de gunoi, riveranii din localităţile județului Neamț, pe care le străbate râul, aruncând aici tot felul de lucruri care nu le mai sunt de folos prin gospodării.
Piatra Neamţ
06 apr. 2024
Cadrele de ISU Neamţ au efectuat controale la unităţi de îngrijire şi cazare a copiilor instituţionalizaţi, bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi, iar concluziile nu sunt deloc îmbucurătoare
Piatra Neamţ
05 apr. 2024
Batalionul 634 Infanterie „Mareşal Józef Pilsudski“ din Piatra Neamţ a aniversat, pe 2 aprilie 2024, trei decenii de la înfiinţare. Unitatea militară a purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri
Magazin
04 apr. 2024
Tradiţia Jandarmeriei la Neamţ este transmisă din generaţie în generaţie, dovadă fiind o situaţie unică care are în prim-plan patru cadre militare. Soarta a hărăzit ca fiii să-şi urmeze părinţii în carieră, iar poveștile lor sunt spuse cu prilejul Zilei Jandarmeriei (3 aprilie).
Piatra Neamţ
03 apr. 2024
O metodă de înşelăciune a fost pusă de punct de mai mulţi indivizi din trei judeţe ale ţării, foarte multe persoane căzând în plasa escrocilor. Poliţiştii din Neamţ au efectuat câteva descinderi
Piatra Neamţ
03 apr. 2024
Un caz de violenţă în familie, care putea avea urmări grave, s-a petrecut zilele trecute în judeţul Neamţ. O fată de 13 ani a fugit de acasă de frica tatălui agresiv, acesta fiind cercetat penal
Piatra Neamţ
03 apr. 2024
Un băieţel de 2 ani dintr-o comună din Neamţ a sfârşit într-un mod neverosimil, în curtea casei. Manevrele de resuscitare efectuate de mamă şi cadrele medicale nu au avut efectul scontat.
Piatra Neamţ
02 apr. 2024
Poliţiştii de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror, au pus în executare mai multe mandate de percheziţie la o societate a legislativului din Neamț.
Piatra Neamţ
02 apr. 2024
Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a pierdut un proces civil, instanţa obligându-l să achite daune de circa 1,8 milioane de euro chiar administraţiei unde a fost şef
Piatra Neamţ
02 apr. 2024
Un caz de violenţă în familie, care a avut loc în judeţul Neamţ, s-a soldat cu arestarea preventivă a unui individ agresiv. Pentru calmarea acestuia a fost necesară şi intervenţia mascaţilor.
Piatra Neamţ
01 apr. 2024
Membru al Academiei Române, Gheorghe Teodorescu Kirileanu a fost o personalitate polivalentă, destinul legându-l de familia regală şi de locurile natale cărora li s-a dedicat necondiționat
Piatra Neamţ
30 mart. 2024
O situaţie extrem de rară prin România acestor ani, când noţiunea de civism a dispărut din peisajul social, s-a petrecut în municipiul Piatra Neamţ. O tânără a dus la Poliţie banii găsiţi într-o parcare
Piatra Neamţ
30 mart. 2024
Cutremurul atipic având în vedere zona unde s-a produs, în apropierea colosului de beton care a format lacul de acumulare de la Bicaz, nu a provocat vreun neajuns echipamentelor barajului.
Piatra Neamţ
29 mart. 2024
Un conducător auto are mari probleme penale, după ce a fost tras pe dreapta de către poliţiştii nemţeni. Avea să se constate că şoferul avea documente false, în autovehicul fiind şi o motocicletă furată.
Piatra Neamţ
28 mart. 2024
Magistraţii Tribunalului Neamţ s-au pronunţat în cazul unui traficant de la care procurorii DIICOT au confiscat cea mai mare cantitate de droguri din ultimii ani, el înființând o cultură de canabis.
Piatra Neamţ
28 mart. 2024
O anchetă a poliţiştilor şi procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată Neamţ, care viza traficul de stupefiante, s-a soldat cu arestarea a trei persoane
Piatra Neamţ
27 mart. 2024