Articole scrise de LARICS
Pagina 2
După nouă ani în care trupele militare franceze au acționat în cadrul operațiunii Barkhane în Mali, împotriva mișcărilor islamiste, pe 15 august 2022 s-au retras și ultimii soldați francezi din regiunea Sahel.
Opinii
18 sept. 2023
Toby Walsh, în exercițiul său de imaginație, afirma că „în anul 2062 va fi o mare provocare să îți asiguri spațiul privat de care ai nevoie.
Opinii
11 sept. 2023
Zilele trecute, pe 30 august, s-au împlinit 83 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena. Sunt din ce în ce mai puțini oameni care au trăit acele momente dramatice sub ocupație, dar oare trauma dintr-o comunitate se termină odată cu ultimii supraviețuitori ai evenimentelor traumatizante?
Opinii
04 sept. 2023
Ion I. C. Brătianu, unul din marii lideri politici ai românilor, al cărui nume îl poartă Institutul de Științe Politice al Academiei Române, ar fi declarat după anul 1920, că politica externă a României „trebuie să aibă întotdeauna în vedere Rusia” și intențiile sale.
Opinii
28 aug. 2023
De curând, mai exact vineri, 18 august, a avut loc o întâlnire importantă între prim-ministrul României și prim-ministrul Ucrainei, acesta din urmă efectuând o vizită la București.
Opinii
21 aug. 2023
Orice articol despre Julius Robert Oppenheimer (sau despre orice personaj al istoriei cu un asemenea impact asupra generațiilor viitoare) ar trebui să aibă o cronologie naturală.
Opinii
14 aug. 2023
În data de 8 septembrie 2017, secretarul de stat Levente Magyar de la Ministerul de Externe și de Comerț al Ungariei l-a convocat pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, pentru a-i comunica că Ungaria nu va sprijini aderarea României la OCDE.
Opinii
09 aug. 2023
În două dintre precedentele noastre analize publicate pe LARICS, am încercat să deslușim unele dintre sensibilitățile societății din Turcia prin prezentarea a două dintre cele mai mari temeri ale sale.
Opinii
07 aug. 2023
Luna august este cea mai dureroasă pentru unguri. Pentru că atunci le sunt readuse în minte cele mai mari înfrângeri din istoria lor, petrecute la 400 de ani distanță una de cealaltă.
Opinii
04 aug. 2023
În Polonia, am constatat o corelație puternică între retorica politică promovată de Guvern, mijloacele media din spectrul politic și opinia publică. În Marea Britanie, totuși, există o discrepanță între declarații și atitudinea Guvernului.
Opinii
02 aug. 2023
Această analiză examinează acceptarea politică și publică a refugiaților ucraineni în Polonia și Marea Britanie.
Opinii
31 iul. 2023
De aproape un an de zile, în diverse dezbateri televizate, conferințe sau seminarii, membrii LARICS au susținut ideea unei Biserici Ortodoxe Române în Ucraina, sub oblăduirea BOR.
Opinii
24 iul. 2023
Dar ce ne facem când un abuz semnalat la București este preluat și transformat în terci sovietic la Chișinău? Nu găsește nimeni propagandiști mai vrednici în falsificare lingvistică în regiune dacă nu caută în Republica Moldova.
Opinii
20 iul. 2023
Cine consideră actualele exerciții de politică externă ale lui Erdoğan drept o recalibrare reală, drept o reîntoarcere spre valorile occidentale este naiv.
Opinii
17 iul. 2023
Războiul din Ucraina a readus conceptul de război nuclear în prim-planul mentalului colectiv.
Opinii
11 iul. 2023
Ceea ce se întâmplă în această perioadă de vară în școlile din Bugeac (actuala regiune Odesa, Ucraina) unde, alături de clase ucrainene, se mai păstrează, pe alocuri, și clase cu „limba moldovenească” de predare, nu poate fi nicidecum trecut cu vederea.
Opinii
06 iul. 2023
Prima posibilă explicație a excepționalismului american care îmi vine în minte ține de excepționalitatea celor care au construit America, așa-numiții „ founding fathers” - părinții fondatori.
Opinii
03 iul. 2023
Abstracție făcând de aspectele militare, războiul va aduce distrugerea infrastructurilor și a industriei ucrainene, cu pagube evaluate la peste 400 de miliarde de dolari. Dar și Rusia va cădea economic, căci va intra într-o lunga perioada de izolare fata de Vest.
Opinii
26 iun. 2023
Acest material este un preambul al dezbaterii dedicate evoluțiilor post-electorale din Turcia, „Turcia se întoarce spre America? De la pivotul economic la pivotul strategic”.
Opinii
19 iun. 2023
Cele mai mari temeri/traume ale societății turcești sunt Genocidul Armean și Sindromul Sèvres.
Opinii
12 iun. 2023
Principala dilema care privește situația românilor din Ucraina este este cum să sprijini românii de acolo fără să intri în coliziune cu statul aflat în război cu Federația Rusă și pe care România îl susține necondiționat?
Opinii
29 mai 2023
În săptămânile premergătoare votului din 14 mai, opt din zece sondaje îl indicau favorit (unele chiar câștigător în primul tur) pe candidatul opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu.
Opinii
25 mai 2023
Cu toții suntem în așteptarea contraofensivei ucrainene, rezultatul căreia va dicta cursul de mai departe al războiului.
Opinii
22 mai 2023
În această perioadă, toții ochii sunt ațintiți asupra societății turcești și a alegerilor foarte importante de acolo. Dar, ca să înțelegem un pic mai bine ce se întâmplă în Turcia, ar trebui să îi înțelegem societatea.
Opinii
16 mai 2023
Pe 14 mai în Turcia vor avea loc alegeri prezidențiale și parlamentare, data acestora fiind devansată cu mai bine de o lună.
Opinii
08 mai 2023
China și Occidentul au abordări complet diferite privind ordinea mondială; cel puțin din perspectivă geopolitică, geostrategică, sau orice alt geo... Însă din punct de vedere economic, cele două viziuni sunt destul de apropiate.
Opinii
24 apr. 2023
Războiul din Ucraina este, desigur, cel mai vizibil punct de inflexiune al plăcilor tectonice geopolitice actuale. Cel mai vizibil, cel mai vocal, cel mai violent.
Opinii
17 apr. 2023
Multă lume se întreabă pe bună dreptate de ce România tace atât de mult pe tema ajutorului pe care îl acordă Ucrainei și, mai puțini, se întreabă oare de ce Ucraina tace și ea pe acest subiect și nu solicită mai mult, așa cum face în cazul tuturor celorlalte state?
Opinii
05 apr. 2023
În câteva analize precedente de la LARICS, pe baze statistice, s-a demontat narațiunea falsă a unui profesor austriac care acuza că societatea românească ar fi „pro-rusă”.
Opinii
03 apr. 2023
După atacurile din 11 septembrie 2001 („9/11”), reacția imediată a administrației George W. Bush a fost să se concentreze asupra organizației direct responsabilă pentru acestea, mișcarea teroristă al-Qaeda
Opinii
27 mart. 2023
Războiul din Ucraina, izbucnit la începutul anului 2022, a stârnit în întreaga lume nenumărate controverse referitoare la acțiunile de agresiune ale Federației Ruse împotriva integrității și suveranității statului ucrainean.
Opinii
20 mart. 2023
Sclavia modernă, traficul de persoane și exploatarea lor sunt unele dintre molimele societății noastre actuale la nivel mondial.
Opinii
13 mart. 2023