Sezon deschis la voturi pentru Brâncuşi
Brâncuşi se află în acest moment pe locul 18 în topul propus de Saatchi & Saatchi. În această vară îl mai puteţi vota pe celebrul sculptor român în „Topul celor mai importanţi 500 de artişti ai secolului XX“.
FOTO Brâncuşi, locul doi în topul celor mai mari sculptori all-time
Brâncuşi, locul 16 în clasamentul celor mai valoroşi artişti vizuali ai secolului XX
Fără îndoială unul dintre pionii principali când vine vorba de promovarea brandului de ţară, Constantin Brâncuşi figurează, de câţiva ani, în mai toate clasamentele care iau la bani mărunţi istoria artelor din ultimii o sută de ani.
În acest moment, autorul „Coloanei Infinitului” stă aşezat comod în Topul 500 al galeriei britanice, flancat de Auguste Rodin şi Paul Klee. Dacă artistul român ocupă locul 18, în urma lui vin nume care de care mai sonore: René Magritte, Louise Bourgeois sau Alberto Giacometti.
Reversul voturilor în masă
Anul trecut însă, numele celebrului sculptor a dat bătăi de cap celor de la galeria Saatchi & Saatchi. În urma voturilor care l-au propulsat pe Brâncuşi în fruntea „Topului celor mai importanţi 500 de artişti”, organizatorii au decis să schimbe politica voturilor, artistul fiind retrogradat cu aproape 20 de poziţii.
Oricine poate intra pe site-ul Saatchi&Saatchi pentru a-l vota pe Brâncuşi. Cu toate acestea, excesul de zel al publicului are mai degrabă efecte adverse. Politica sistemului de vot presupune că fiecare vizitator al site-ului poate vota o singură dată, un singur artist. De altfel, este esenţial ca de pe un IP să fie înregistrat un singur vot, pentru a evita incidente similare cu cel de anul trecut, când Brâncuşi a fost retrogradat de pe primul loc pe locul 23.
În 2008, mai mulţi artişti incluşi în clasamentul Saatchi&Saatchi au protestat faţă de valurile masive de voturi pe care Brâncuşi le-a primit de pe IP-uri româneşti, considerate o formă de concurenţă neloială. Un alt element care a stârnit suspiciuni de fraudă a fost numărul extrem de mare venit din spaţiul românesc, în timp ce voturile celorlalţi artişti proveneau din zone geografice diversificate.
Astfel, artistul român a pierdut primul loc, întregul episod stârnind controverse în spaţiul românesc în jurul aşa-numitului „blat” de la Saatchi & Saatchi. Prin urmare, este important ca fiecare participant la vot să aplice corect regulile impuse de galeria britanică, pentru ca entuziasmul generalizat să nu aibă efectul contrar.
Ce-i drept, cei care au IP-uri dinamice (care primesc un IP nou la fiecare conectare) pot vota de mai multe ori, fără să încalce principiile de funcţionare a clasamentului.
De asemenea, cei care au ales să-şi petreacă vacanţele în afara României, şi-ar putea găsi câteva minute pentru un clic şi, implicit, un vot pro Brâncuşi.
Victor Brauner, în primii 200
Cursa pentru o cât mai mare vizibilitate în memoria artelor din ultimul secol nu s-a încheiat însă. Dacă într-un top al revistei „Times”, deschis voturilor publicului timp de patru luni, Constantin Brâncuşi s-a plasat pe locul 16, numărătoarea pentru un al doilea clasament pus la cale de Saatchi & Saatchi continuă.
În acest moment, autorul „Domnişoarei Pogany” stă aşezat comod pe cea de-a optsprezecea poziţie, în timp ce liderul, potrivit cifrelor actuale, este Pablo Picasso. De altfel, sculptorul născut în 1876 la Hobiţa nu este singurul artist român din clasamentul propus de galeria londoneză. Victor Brauner, unul dintre pictorii deveniţi marcă înregistrată pentru epoca suprarealistă, ocupă locul 145.
Brâncuşi, favorit al francezilor
La începutul acestei luni, ziarul francez „Le Figaro“ publica un sondaj în care autorul „Coloanei Infinitului“ figura pe locul doi în ierarhia celor mai importanţi sculptori ai tuturor timpurilor. În acest top, Brâncuşi era întrecut doar de Alberto Giacometti, puternic influenţat stilistic de artistul român.
Votează articolul:
Abonare newsletter Adevărul
Adresă e-mail:
