Ştiri tari

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza a pus stăpînire pe noi până în cele mai mici detalii!

Am lipsit un timp din Bucureşti şi am încetat, din cauza asta, să mai fiu un om informat. M-am repezit, prin urmare (în weekendul trecut), la televizor şi mi-am mai revenit. Prima ştire cu care am avut de a face a fost cea legată de beţigaşele cu vată la capăt folosite de preşedintele ţării după o partidă de înot. La început, n-am înţeles nimic. M-am temut că e vorba de o afacere de spionaj, căreia Traian Băsescu i-ar fi putut cădea victimă. Vreun microfon strecurat de „agenturi" printre ustensilele lui de igienă curentă, vreun efect târziu, scăpat de sub control, al flăcării violete.

Încet-încet, cu ajutorul susţinut al tuturor posturilor de televiziune, m-am lămurit. Problema era că preşedintele fusese la un orelist şi că, deci, putea fi foarte grav bolnav. De ce fusese la orelist? Pentru că se rănise, introducându-şi în ureche un beţigaş care nu avea vată decât la celălalt capăt, cel rămas afară. Or, tocmai asta era problema. Ziariştii, bine documentaţi ca întotdeauna, au descoperit că beţigaşele cu vată de pe piaţă au, toate, vată la ambele capete. Care va să zică, din două una: ori preşedintele minte şi trebuie suspendat, ori are acces la un soi de beţigaşe de care cetăţeanul de rând e privat. Se organizează, rapid, o dezbatere publică.

Participă un medic specialist în otorinolaringologie, o seamă de analişti sarcastici şi actorul Eugen Cristea. Cineva dă în vileag un adevăr cutremurător: există şi beţigaşe care au vată doar la un capăt! Dar - stupoare! - asemenea beţigaşe există numai la Shanghai! Dintr-odată, întreaga tărăşenie capătă o croială nouă: n-a fost de curând în China doamna Elena Udrea? Să nu ni se mai spună că s-a dus să ducă la poalele Marelui Zid frunza carpatică. Nu. S-a dus să-i facă rost şefului de beţigaşe care nu au vată decât pe o parte. Dintr-o afacere de spionaj - cum mă temeam la început - operaţiunea „beţigaşe" se transformă, pe nesimţite, într-o mămoasă poveste de iubire.

Dar să nu pierdem din vedere motivul pentru care Traian Băsescu a fost la orelist. Într-un interviu cu dna Rodica Culcer, împricinatul nu ezită să dea explicaţiile de care naţiunea are nevoie pentru a dormi liniştită: a fost la orelist ca să i se dea pe rana din ureche cu puţin rivanol. „Rivanol, ai?!" - strigă într-un glas Miţa Baston şi Didina Mazu, prin vocile ştiriştilor noştri. Ia să întrebăm un doctor! Ce spune el? Că pe o rană aflată în interiorul urechii nu se pune niciodată, dar niciodată, rivanol. Dacă aşa stau lucrurile, atunci din trei una: ori preşedintele minte şi trebuie suspendat, ori nu ştie cu ce i s-a dat pe rană şi e fraier, ori are altceva şi nu vrea să ne spună.

Între timp, un ins care foloseşte şi el beţigaşe pentru ureche trimite unei gazete poza unor beţigaşe româneşti cu - n-o să credeţi! - vată la un singur capăt! Ce să mai crezi? Criza a pus stăpânire pe noi până în cele mai mici detalii! Zapez perplex şi mă confrunt cu încă o problemă de sănătate: infarctul dlui Prigoană. Îmi pare rău pentru el şi, ca proaspăt operat pe cord, sunt solidar cu suferinţa lui. Ştirea „tare" e însă alta: pe micile ecrane e afişat meniul convalescentului. Tot poporul ştie acum ce are voie omul să mănînce şi ce nu. Trăim într-un ocean de transparenţă mediatică. Dumneavoastră ziceţi că presa e „manipulată"? „Vândută"? Plină de mercenari? N-aţi vrea să încercăm şi o ipoteză mai simplă? N-am putea vorbi şi de sminteală, sau, mai exact, de universala, democratica, nevindecabila prostie?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite