O amintire cu Johnny Răducanu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am fost mişcat să-l văd pe Johnny Răducanu apărând, pentru o scurtă vacanţă, într-un loc oarecum minat cum era Tescaniul atunci. Nu făcea nici pe curajosul, nici pe subversivul, nici pe amicul compătimitor.

Johnny Răducanu face parte dintre puţinele personaje ale jurnalului meu de la Tescani. Ne ştiam dinainte, dar am fost mişcat să-l văd apărând, pentru o scurtă vacanţă, într-un loc oarecum minat cum era Tescaniul atunci. Nu făcea nici pe curajosul, nici pe subversivul, nici pe amicul compătimitor. Era destins, firesc, volubil, avea un fel tonic de a simplifica lucrurile şi juca perfect rolul unui guru bulevardier, histrionic şi cordial, sigur pe judecăţile şi pe afectele lui: un om policrom până la împestriţare, dar nu mai puţin om dintr-o bucată, ca acei demoni extrem-orientali care ascund sub grimasele lor complicate câteva virtuţi elementare şi o inimă bună...

În fiecare zi, Johnny voia să-mi dea câte ceva din avutul lui: o pereche de bascheţi, o cutie cu zaharină, un deodorant, o sticlă cu vin şi tot felul de alte lucruri pe care le oferea cu aerul că a găsit în sfârşit ocazia de a scăpa de ele. Acest lanţ de generozităţi a culminat cu un dar suprem: o scurtă introducere în istoria jazzului, pe care Johnny se angaja să o ilustreze, la pian, de-a lungul câtorva „prelegeri". La prima lecţie m-am prezentat cuminte, înarmat cu hârtie şi creion, gata să-mi iau notiţe. Mai întâi postura aceasta şcolară l-a încurcat puţin pe profesor: era în acelaşi timp consternat de atâta seriozitate şi mândru că a trezit în mine „elevul". A avut, de aceea, un demaraj uşor crispat.

E greu să ţi-l imaginezi pe Johnny practicând istoria academică. A făcut totuşi un scurt efort, dar a trecut destul de rapid spre fantezie muzicală şi poantă, a improvizat, şi-a valorificat toate resursele de farmec personal şi a sfârşit prin a cânta pur şi simplu, mulţumindu-se cu un comentariu mut sau semiarticulat: se acompania singur, cu un fel de zumzet al respiraţiei care anticipa, punea accente, însoţea, ca un murmur de satisfacţie - discursul sonor. La răstimpuri, când fraza muzicală atingea un punct nodal, un episod „de fineţuri", un pasaj memorabil, Johnny îmi azvârlea complice o privire exoftalmică, uimită, tandră şi hoaţă; omul de lume şi de chef colabora perfect cu profesionistul.

Socotesc şi azi că am avut noroc să pot beneficia în acele zile, într-o lume care se destrăma spasmodic, de o asemenea nobilă evaziune. Lucrurile au mers foarte departe:

Johnny a ţinut la un moment dat să-mi testeze aptitudinile vocale şi până la urmă am petrecut două nopţi compacte cântând, cu el ca pianist, romanţe antebelice. Johnny s-a comportat ca un tehnician plin de scrupule: a gândit suita optimă a repertoriului (care începea, inevitabil, cu „La Bacău, la Bacău, într-o mahala..."), am făcut repetiţii, m-a învăţat mici trucuri, mi-a uns gâtlejul cu „alifii" etilice şi a imprimat apoi rezultatul pe o casetă. O copie a ajuns în domiciliul forţat al lui Dinescu, care - din câte am aflat ulterior - o asculta cu regularitate, tânjitor şi trist, cu dricul Poliţiei la poartă... Mai târziu, o bandă de mici spărgători i-au intrat în casa cea nouă din Bulevardul Aviatorilor şi i-au furat, între altele, şi caseta cu pricina. Tâlharii beneficiază astfel de o imagine insolită a României prerevoluţionare: totul se prăbuşea, veneau zile sângeroase şi tulburi, în vreme ce, într-un sat din Moldova, un jazzist profesionist şi un exilat de ocazie cântau, mai în glumă, mai în serios, „Am iubit doi ochi albaştri" şi „La umbra nucului bătrân". Descopeream, astfel, datorită lui Johnny, aspectul lumesc şi minor al istoriei. Şi nu ştiu dacă am câştigat cu adevărat ceva când, după decembrie 1989, am devenit cu toţii solemni şi gravi, luând istoria foarte în serios, mai în serios decât ne-ar fi îngăduit-o sufletele noastre obosite.

Comentariul a apărut în cartea „Chipuri şi măşti ale tranziţiei" (1996), semnată de Andrei Pleşu, şi va fi reeditat într-un volum de portrete, „Faţă către faţă", de acelaşi autor, programat să apară la sfârşitul lunii septembrie la Editura Humanitas.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite