Ce ni se mai spune

Ni se spun de toate. Dar aproape niciodată nu ni se spune ceea ce vrem să auzim şi ceea ce ar trebui să ni se spună.

Ni se spune tot timpul ceva. Neantul, în România, e volubil. La capătul zilei, eşti plin de informaţii şi nu ştii, de fapt, nimic. Pe primele locuri este tragedia (cineva a călcat pe cineva cu maşina), ciudăţenia (un bărbat a născut trei fete) lamentaţia publică („aşa nu se mai poate") şi suficienţa guvernamentală („suntem foarte buni, iar lumea nu pricepe"). Ziarele şi canalele de televiziune sunt pline de noutăţi inutile, de bârfe fără haz, de polemici fără stil şi fără sens. Exemple? Puzderie!

Aflăm, de pildă, că doamnele Bianca Drăguşanu şi Simona Sensual sunt mult mai mediatizate, în încercata noastră patrie, decât domnii Andrei Marga şi Mircea Cărtărescu. Deodată, îngrijorarea naţională atinge cote înalte. Carevasăzică nu încurajăm cultura! Jucăm la preţuri mici.

Preferăm silicoanele şi dansul din buric tezelor de doctorat şi literaturii fine. Când e vorba de intelectuali, nu prea dăm buzna să-i răsfăţăm cu simpatia noastră, dar la o adică nu acceptăm, mă-nţelegi, să fie daţi jos de la gazeta de perete. Suntem băieţi dezgheţaţi, citiţi, educaţi: vrem să avem şi noi intelectualii noştri! Stima noastră şi mândria! Nu ca francezii care nu s-au scandalizat niciodată că Brigitte Bardot e mai cunoscută decât Sartre, şi nici ca nemţii care suportă ca Lili Marlene să fie mai populară decât Critica Raţiunii Pure. Mediile, aprigele noastre medii îşi fac autocritica: au mediatizat pe cine nu trebuie.

Mai aflăm că Ilie Năstase a vorbit urât cu o jurnalistă din Timişoara. Da, ştim că omul e plin de temperament, că e „nasty" de felul lui, că a dus pe culmi numele ţării! Dar să promită unei domnişoare de la gazetă că-i „rupe faţa"? În fond ce vroia biata fată? O ştire picantă, o mică ciupeală pentru care s-o felicite patronul, o plăcinţică fragedă cu Ilie Năstase pe post de foietaj. De ce să nu încerce? Ce dacă era seara târziu şi omul n-avea chef nici de vorbă nici de poze? Ce dacă nu i-a cerut nimeni acordul să intre în joc? Nu e libertate? Nu e plătită presa să vegheze, mereu la datorie? Nu de-aia am făcut revoluţie? Ba tocmai de-aia: ca să-l băgăm pe Ilie Năstase în gura lumii. Când şi cum vrem noi! Să nu ne mirăm, deci, că, de îndată, au apărut, peste tot, comentarii melancolice. Păcat de Ilie! Băiat bun dar fără „manere"! Vezi cum te strică anturajul?

În ambianţa noastră mediatică, care seamănă a văzduh pur, cu miros de apă de trandafiri, vorbele marelui sportiv au picat disonant, barbar, nemilos, neeuropean! Poate că domnişoara cu pricina era animată de cele mai bune intenţii. Poate vroia să ridice gloria tenisman-ului la nivelul lui Cărtărescu, sau, măcar al Biancăi Drăguşanu. El însă, recalcitrant, nerecunoscător, a preferat un retur abrupt, lipsit de înţelegere pentru libertatea de expresie.

Ni se spun de toate. Dar aproape niciodată nu ni se spune ceea ce vrem să auzim şi ceea ce ar trebui să ni se spună. De pildă, ceva clar şi cât de cât încurajator despre ce păţim, despre ce ne aşteaptă, despre cum se poate repara maioneza tăiată a României. Iar dacă tot ce ni se poate spune pentru potolirea setei noastre de soluţie e că 20% dintre români sunt gata să voteze cu partidul nou-înfiinţat al lui Dan Diaconescu, preferăm niscaiva noutăţi despre Bianca Drăguşanu şi Simona Sensual. Măcar vorbesc puţin şi n-au cine ştie ce pretenţii.