Alt fel de „vedete“

Prin ce se disting, fiecare pe palierul lui, Horia Roman Patapievici şi Cătălin Ştefănescu? Ce au ei şi n-au alţii? Ei bine, e vorba de o virtute rarisimă: capacitatea de a asculta.

Emai uşor să scrii despre ce te irită, decât despre ce-ţi place. Spiritul critic e, şi pentru autor, şi pentru cel care citeşte, mai la îndemână. Mai „deştept". Mai picant. Mă las şi eu, adesea, purtat de voluptatea „gândirii negative", cu scuza, e drept, că realitatea încurajează în mult mai mare măsură încruntătura, decât surâsul roz. Am scris, de pildă, în mai multe rânduri, despre moderatori TV greu digerabili, despre rea-credinţă, proastă creştere, neprofesionalism. „De ce te uiţi? De ce nu schimbi canalul?" - mă admonestează, uneori, cititorii pe care îi plictisesc cu bombănelile mele. Păi, mai întâi, pentru că emisiunile proaste sunt majoritare. Apoi, pentru că salahorul editorialelor săptămânale trebuie să scrie despre ce e pe piaţă, nu despre micile lui plăceri. Nu livrează poveşti cu zâne. E ca şi cum ai spune: „De ce scrii despre strugurii acri de pe tarabe. Ia unii mai dulci". Sau: „Dacă nu-ţi place situaţia din România, du-te în Noua Zeelandă!"

Găsesc, totuşi, că nu e normal să nu semnalez, măcar din când în când, şi performanţa exemplară, decenţa meseriei, reuşita. Există şi moderatori de calitate? Există şi emisiuni bune? Voi numi două: „Înapoi la argument" şi „Garantat 100%". Prin ce se disting, ­fiecare pe palierul lui, Horia Roman Patapievici şi Cătălin Ştefănescu? Ce au ei şi n-au alţii? Ei bine, e vorba de o virtute rarisimă: capacitatea de a asculta. Pentru amândoi, vedeta emisiunii e invitatul. Rolul lor se rezumă la cele câteva gesturi ale oricărui amfitrion adevărat: a pune întrebări inteligente, a stimula confesiunea şi a primi - competent, afabil şi discret - cuvântul celuilalt. E opusul a ceea ce se petrece în emisiunile curente de pe alte canale. Acolo, dimpotrivă, invitatul nu e decât carne de tun, pretext buimac pentru egolatria gazdei. Marele spectacol îl dă moderatorul:  nerăbdător să aibă dreptate,  indignat, sarcastic, atotştiutor, nemilos. Un amestec - în acelaşi timp terorizant şi comic - de diriginte, procuror, plutonier major şi caţă. Dacă te uiţi la „Înapoi la argument" sau la „Garantat 100%", te contaminezi de bucuria destinsă a dialogului. Înveţi ceva. Ţi se dă de gândit. Dacă te uiţi la alte emisiuni, faci tahicardie. Pendulezi între dezgust şi furie, îţi pierzi cumpătul, devii insomniac. Nu te alegi cu nimic, în afara unei doze suplimentare de calmante.

Arta de a asculta n-are nimic de a face cu placiditatea mentală. Şi Horia Patapievici, şi Cătălin Ştefănescu au ceva de spus. Sunt informaţi, cultivaţi, se pregătesc temeinic înainte de emisiune. Dar nu invită la masă pentru a-şi îndopa oaspeţii cu idiosincraziile proprii. Se complac în postura de „prilejuitori". Reuşesc să-şi provoace interlocutorii, să-i pună în valoare, să creeze atmosfera prielnică a unei comunicări vii. Cu alte cuvinte, în timpul emisiunii, sunt interesaţi, preponderent, de mesajul invitatului, sunt curioşi, în mod autentic, să-i afle gândurile, obsesiile, argumentaţia. Propun orizonturi de conversaţie, fără a cenzura libera evoluţie a reflexiei. Sunt atenţi, participativi, disponibili.

Dezacordurile se exprimă cordial, întrebările nu sunt hărţuitoare, răspunsurile nu sunt sistematizate dogmatic, pentru a ilustra, previzibil, opţiunile „casei". Pe scurt, ni se oferă agreabile (şi instructive) lecţii de civilizaţie, de bun-gust, de normalitate. Nu ştiu ce „rating" au aceste emisiuni. Dar dacă reţeta ­ratingului e o fiertură de răget, invectivă şi băşcălie, dacă publicul nu vrea decât asta, suntem copţi să ne pierdem chipul şi să încasăm toată mizeria veacului.

Andrei Pleşu este scriitor, eseist, director fondator al revistei Dilema Veche, rector al Colegiului „Noua Europă".