Marile tăceri

Sunt doar câţiva ani de când mărunţii milionari şi accesoriile lor feminine, lăutarii fără talent şi actriţele închipuite, curvele în general, nu depăşeau cadrul ziarelor şi televiziunilor dedicate piticilor porno.

Ce s-a întâmplat în aceşti ani? Jurnalismul românesc s-a lepădat de repere, gazetarii au devenit insule fără arhipelag, presa s-a transformat într-o vidanjă, a colectat mizeria acestei societăţi în descompunere şi a livrat-o unor „consumatori" deja dependenţi de gunoi, care oricum trăiau prost, mâncau prost, gândeau prost, dacă gândeau. Excepţiile rezistă pe baricade tot mai şubrede. Costurile acestei rezistenţe nu se vor afla niciodată.

Televiziunile-tomberon sunt şi fac regula, ele dau tonul monoloagelor isterice din spaţiul cândva public, astăzi suprapopulat de creaturi evadate de la periferie, jalnici bufoni incapabili să producă altceva în afară de zgomot şi perdele de vorbe. Asta vrea publicul? Care public? Cine a depăşit primul nivel din piramida trebuinţelor este, astăzi, exclus sau umilit.

Presa scrisă se scrie, deja, pe internet, tot mai mult şi tot mai repede, deci tot mai superficial, cu profunzimea unui ciripit pe twitter. În acest caz, nu pierderea suportului tradiţional este tragică. Ea este firească. Tragică este pierderea reflecţiei care însoţea un mijloc de comunicare mai lent, dar mai serios, cel mai serios dintre toate. Acum, de cele mai multe ori, reflecţia este abandonată pentru un plus de viteză.

De ce scad tirajele? În redacţiile ziarelor lucrează tot mai puţini oameni, dintre aceştia şi mai puţini sunt ziarişti, aşa că niciodată nu au fost mai mulţi neaveniţi. Impostura se plăteşte mult mai rău decât în anii de creştere economică, dar încă se plăteşte. Destui au eşuat odihnindu-se pe spinarea lui Scooby-Doo.

Între toate informaţiile care nu contează, o ştire adevărată s-a pierdut: a dispărut respectul pentru meseria de jurnalist. Nu oricine poate orice. Acest adevăr elementar nu mai este de actualitate în lumea nouă, unde oricine crede că poate orice.

Presa este un produs. Aşa este, dar presa bună înseamnă mai mult decât profitul, presa bună este o stare de spirit care pleacă din credinţa că efortul de a ajunge la fapte nu este în zadar. Înainte de a păzi democraţia, câinele acesta a eşuat în a se păzi pe sine de paraziţi. Mărunţii milionari şi accesoriile lor feminine sunt, însă, doar un efect secundar. Se câştigă bine şi din gunoi, dar miza importantă este alta: zgomotul inutil să facă uitate marile tăceri. De-aici se termină comedia, fie şi stupidă, şi începe drama.

"Înainte de a păzi democraţia, câinele acesta a eşuat  în a se păzi pe sine de paraziţi.''