Ultima speranţă

E foarte important şi tocmai pentru că e atât de important se va pierde repede, o insulă înghiţită de marea de „ştiri" care nu contează.

Nu ştiu dacă aţi aflat, dar ieri King Guek Eav, fostul şef al lagărului de exterminare cambodgian S-21, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare de către un tribunal special creat sub egida Naţiunilor Unite pentru investigarea epurării a 1,7 milioane de cambodgieni, între anii 1975-1979, sub dictatura lui Pol Pot.

Acum treizeci de ani, un sfert din populaţia unei ţări era dusă la abator. La S-21, deţinuţii erau interogaţi şi torturaţi, aveau să piară, mai apoi, în „câmpiile morţii" de la Cheoung Ek, unde erau omorâţi în bătaie. S-21 a dat, la o numărătoare sumară, 14.000 de victime. E puţin? E de mult? E o ştire? Liderul khmerilor roşii, Pol Pot, a murit la 15 aprilie 1998, la 73 de ani, de moartea pe care o merită, de obicei, oamenii cumsecade. A făcut infarct în somn. A fost numit „criminalul secolului", dar aceasta este doar o metaforă-clişeu, care nu poate explica nimic.

Istoria e un infinit şir de crime, de masacre, de întrebări cu răspunsuri tragice şi târzii, de adjective întotdeauna incomparabile, de morbide şi inevitabile etichete lipite de cadavre.

Ce s-a întâmplat ieri e un mod, modul bun, de a afla că există încă speranţă. Un genocid şi-a găsit, chiar şi după trei decenii, o pedeapsă umană.

Sunt doi ani de când Neou Kassie a vizitat România. Preşedintele Institutului de Pace şi Dezvoltare din Phnom Penh a spus atunci aceste cuvinte care ar putea figura la intrarea oricărui Infern: „Orice locuitor al ţării mele care are astăzi peste 30 de ani este fie o victimă, fie un călău".

Neou Kassie a fost o victimă. În 1973, când a intrat în Iad, era profesor de engleză şi avea 28 de ani. Istoria supravieţuirii lui are ceva fantastic, forţa aceea care ştii că i-ar putea vindeca pe cei orbi, pe cei singuri, pe cei goi. E istoria eternă a binelui care refuză să sfârşească pe o câmpie a morţii, într-o baltă de sânge.

Neou Kassie a supravieţuit fiindcă le spunea în fiecare noapte gardienilor săi, copii de 15 ani, fabulele lui Esop. Iar şi iar, până când trupele vietnameze au invadat Cambodgia, comuniştii lui Pol Pot s-au retras în junglă, şi toate celelalte. Neou Kassie şi-a întâlnit mai târziu unul dintre torţionari. I-a salvat familia şi, văzându-i lacrimile, a înţeles că răzbunarea era completă. „Mi-am făcut torţionarul să plângă, făcându-i bine". Ce a simţit atunci deja nu se mai poate povesti.