România moare constipată

Tovarăşul Marx a fost sincer şi a recunoscut că în tot ce a scris se vedea durerea de ficat. Ar trebui să înţelegem că şi comunismul e tot o boală şi nu merge.

În apocalipsa asta socială, când cuvinte vechi, ca „genocid", apar brusc şi periculos, o secvenţă oribil de umană şi-a făcut loc, cu greu, printre ştirile lumii. Când nu e văzut pe o plajă din Cuba sau într-un bar din Berceni, Elvis Presley este, iată, urcat pe masa de disecţie şi spintecat viguros şi comercial de cei care l-au cunoscut. Cea mai recentă veste despre Elvis priveşte, destul de curios,nu apariţia-i mesianică într-o ceaşcă de cafea, ci moartea dureroasă din intimitatea propriei toalete.

De mai mult de trei decenii a avut nevoie doctorul George „Nick" Nichopoulos, medicul personal al „Regelui", pentru a publica volumul „Regele şi Dr. Nick", din care aflăm că Elvis a murit pentru că era prea constipat. Confesiunea, bine plătită a doctorului, subliniază acest aspect îngrozitor: „Până la autopsie, nu am realizat că problemele lui legate de constipaţie sunt atât de grave. Practic, colonul său era dublu faţă de unul normal şi era blocat de cinci luni cu...".

După ultimul concert al „Regelui", în care un Elvis neputincios şi-a plimbat silueta exagerată pe scenă, un cronicar a scris aşa: „Acesta nu a fost un concert, ci un strigăt de ajutor". Restul e istorie comună: fanii erau prea ocupaţi cu închinatul la icoanele de altădată, de când Elvis era tânăr şi nemuritor, nimeni n-a înţeles strigătul, „Regele" a murit singur, decăzut şi gol, ca un om.

Rulează acum, în plină apocalipsă, pe marile ecrane ale lumii, un film mediocru. Se numeşte „Last word" („Scrisoare de adio"). Eroul e un scriitor, nu lipsit de talent, care compune scrisori de adio pentru sinucigaşii care vor să dispară cu stil. Unul dintre clienţii săi e un muzician ratat şi constipat, care vrea să scape de tot rahatul care se cheamă că e viaţa lui. Acest personaj, pe nedrept numit secundar, reuneşte spaimele, speranţele măcelărite, frustrările omului contemporan. Scuipă adevăruri, cu greaţă, cu deznădejde, cu furie, şi, în tot timpul acesta, puţinii spectatori se ridică de pe fotoliile lor de cinefili închipuiţi şi pleacă acasă dezgustaţi, fără să înţeleagă nimic.

Nu există morală. Există doar această realitate: România moare urât. Nu va rămâne în urmă niciun biet bilet de adio, doar isterie şi sclipici. România moare fiindcă e incapabilă să elimine toxinele care o distrug din interior, moare devorată de viermii care îi colcăie prin toate intestinele publice. România moare pentru că a trăit corupt şi desfrânat, pentru că a avut elite laşe şi un popor care s-a vândut ieftin unor cocalari puşi pe furat, manelişti deghizaţi în doctori în politică şi economie.