Adevarul.ro

Până la sfârşit, oameni

  • 14 iul 2011

Radu Mărculescu s-a născut în 1915 şi a murit luna aceasta, la Bucureşti.

Avea 96 de ani. Burghez de la naştere, a fost întotdeauna nobil. Reţineţi, vă rog, acest cuvânt: întotdeauna. Probabil aţi aflat deja că nu e uşor să trăieşti, cu atât mai greu e să trăieşti aproape un secol, mai ales dacă e vorba de secolul XX. Lui i-a murit tatăl în Marele Război, el a căzut prizonier în Al Doilea Mare Război, a îndurat un deceniu şi jumătate lagărele sovietice şi închisorile politice (el, veşnicul apolitic!) din România, ţară la care nu a putut să renunţe - era ca şi cum şi-ar fi vândut sufletul. Aşezate, aici, pe hârtia unui ziar, cifrele, cuvintele acestea sunt îmblânzite, nu pot ucide, nici măcar nu dor. Dincolo, în viaţă, toţi anii aceştia au însemnat suferinţă, dar şi onoare şi, mai ales, credinţă.

Când l-am cunoscut pe Radu Mărculescu era deja nonagenar, privirea îi căpătase o culoare ciudată, la care doar cerul mai ajunge uneori, rar, vara, spre amurg. Îi spuneam „Domnule Profesor", căci predase literatură la înaltele licee ale Bucureştiului interbelic. Îndurase măcar cât Iov, totuşi, iată-l, în faţa noastră, împăcat, ca un sfânt cu baston, gata să mărturisească şi să ierte.

Acum, când Radu Mărculescu nu mai este, măcar acum, ar trebui să îi citim memoriile, republicate de curând la Editura Humanitas. „Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică" nu este, aşa cum ar putea să pară, doar o carte. Este o dovadă că binele, totuşi, există.

Este adevărat şi este nedrept - moartea lui Radu Mărculescu nu va fi niciodată „o ştire" -, dar este numai şi numai vina noastră că i-am refuzat pe cei drepţi, alegând întunericul şi, nu o dată, mizeria.

Radu Mărculescu obişnuia să scrie aşa: „Lupta aceasta disperată, dar nu lipsită de o tragică măreţie, a fost ca să rămânem, până la sfârşit, oameni". Rămas bun, Domnule Profesor! Deşi cei mai mulţi nu ştiu încă de ce, veţi continua să le lipsiţi. Lupta, încă disperată, încă tragică, merge mai departe. Mai sunt încă din aceia care, traversând iaduri mai mărunte, dar tot iaduri, încearcă să ajungă şi să rămână oameni. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Radu Mărculescu: "N-am putut să trădăm România"

    Peste câteva zile, profesorul Radu Mărculescu împlineşte 95 de ani. „Cine ar fi crezut?”, se în ...

    „Protestatarul 2011“ în varianta românească

    „Protestatarul“ a fost declarat personajul central al anului 2011 de revista americană „Time“. ...

    Ăsta e România! Suporterii trataţi cu dispreţ total înainte de eternul derby!

    Steaua - Dinamo (Joi, ora 21.45, Digi Sport 1) se va disputa ca casa închisă. Fanii care se vor ...

    Spectacolul "Portretul doamnei T", anulat din cauza stării de sănătate precare a Olgăi Tudorache

    Spectacolul "Portretul doamnei T" cu Olga Tudorache în rolul principal, programat pentru 30 apr ...

    Traian Băsescu, mai mult premier decât preşedinte

    Războiul pornit de preşedinte împotriva medicului Raed Arafat, soldat cu demisia subsecretarul ...

    Capela Sixtină a acestei lumi

    Cetatea eternă Roma e tot ce a reuşit omul să înalţe în mii de ani. Totodată, Roma e şi prăbuşi ...

    EXCLUSIV Strada Herta Müller din Timișoara nu a fost acceptată pe motiv că scriitoarea este în viață

    O comisie a Instituției Prefectului a respins votul Consiliului Local de a numi o stradă din T ...

    VIDEO Caravană electorală primită cu bolovani, într-o comună din Buzău

    Periplul electoral al unui grup de tineri din PSD Buzău s-a soldat în această după-amiază cu ră ...

    Crăciunul trăit în lagărele sovietice

    „Adevărul“ vă spune cum au suportat veteranii români, prizonieri de război, sărbătorile în capt ...

    Tupeul lui Lucescu

    Prima declarație a lui Mircea Lucescu, după accidentul de vineri, este jenantă pentru o persoan ...