Jos adevărul!

Sâmbăta trecută, la Congresul Revoluţionarilor de la Casa Poporului (care popor?), George Costin a fost uns conducător al Blocului Naţional al Revoluţionarilor sub ropote de aplauze, unanime.

Au fost 3.000 de reprezentanţi ai revoluţionarilor acolo şi dintre ei nu s-a ridicat niciunul care să spună: „Nu! Aşa ceva nu se poate!". Dimpotrivă: s-a adus un călduros elogiu imposturii, s-a înjurat presa potrivnică (să se cenzureze, tovarăşi!), s-a delirat viguros, s-a adus Victor Ciorbea care să îi compare cu foştii ţărănişti sfârşiţi prin închisori! Exact în aceeaşi notă s-a găsit şi un reporter frenetic al OTV care să omagieze adunarea. Confruntat cu imaginea guşaţilor pe care îi proslăvea că ne-au dăruit libertatea, democraţia, tot!, reporterul a găsit această explicaţie: eroii arată aşa, ca înainte de Ignat, nu fiindcă sunt plătiţi să stea acasă degeaba sau să orăcăie la diverse pseudoproteste, ci fiindcă sunt bolnavi, au diabet zaharat, săracii! Diabetul i-ar fi adus, Doamne!, în halul acela! - ceea ce e o sfidare şi a bunului-simţ, şi a logicii. Nu e deloc surprinzător că s-a strigat pe alocuri şi „Jos adevărul!", şi nu doar despre un ziar, acest ziar, e vorba aici.

Se impun o concluzie şi un diagnostic: acceptându-l pe George Costin, revoluţionarii de acolo, cei mai mulţi apropiaţi de PDL, intimi cu Puterea, i-au acceptat şi i-au aprobat, cu entuziasm, practicile. „Adevărul" a adus dovezi că actualul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor a făcut fals în acte, a cules comisioane de la mii de impostori ai unei revoluţii care n-a existat, pentru a le face rost de certificate - adică de bani publici -, a şantajat şi a fost vioara întâi în fabrica de falşi revoluţionari. Acesta este omul - el l-a făcut „luptător remarcat" până şi pe un criminal din decembrie '89. Acesta este omul - fost lider al Gărzilor Patriotice de la IMGB, traseist politic, întotdeauna de partea celor care împart privilegiile.

„Nu suntem toţi impostori!", aud că spun, pe la colţuri, revoluţionarii cinstiţi, şi au dreptate să spună. Aşa e, nu sunt toţi. Dar unde sunt, de fapt, cei care nu sunt? Acolo, în Casa Poporului nu erau. Dar nici în altă parte nu erau, căci s-a înregistrat un singur protest consistent împotriva alegerii lui George Costin - la Timişoara, unde a fost un Congres paralel scos din mantaua lui Dorin Lazăr Maior, cel care şi-a făcut secretara revoluţionară cu patalama, deşi ea, viitoarea secretară, abia împlinise 10 ani în 1989. În linii mari aceasta este alegerea - între gaşca lui Costin şi gaşca lui Maior.

Cei oneşti, câţi mai sunt, dacă mai sunt, în ţara aceasta nenorocită, sunt pierduţi, fără voce şi fără speranţă, la mijloc, în acest joc de putere între două clanuri care, aparent adversare, luptă pentru victoria minciunii într-o societate indiferentă, care, avortându-şi memoria, nu poate avea nici repere.