Adevarul.ro

România în chinurile facerii

  • 03 oct 2011

Când vreunei autostrăzi i se rupe apa înainte de termen, e chemat de urgenţă unicul mamoş iscusit din ţară, domnul Emil Boc.

Acesta se deplasează rapid în locul unde şoseaua e în chinurile facerii, extrage kilometrul de sub talpa cilindrică a tăvălugului şi-i taie panglica. Astfel, în curând, tronsonul de autostradă va fi mai degrabă lat decât lung, nici nu vei putea ajunge în treapta a doua de viteză şi se va termina.

Recunosc şi respect preocuparea continuă a Guvernului Boc pentru realizarea infrastructurii rutiere. Rezilierea contractului cu Bechtel, repararea Transalpinei, construcţia de şosele şi multe altele sunt de lăudat. Înţeleg şi faptul că ne apropiem de o perioadă electorală, iar populaţia trebuie să moară de foame cu sentimentul că în jur se clădeşte viitorul. Acest festivism e însă şi tragicomic, şi neîntemeiat. E ca şi cum faianţarul ar desface o şampanie pentru fiecare placă pe care a lipit-o de perete sau frizerul ar urla de bucurie în faţa prăvăliei după fiecare buclă retezată.

Dacă acum trei luni a inaugurat 14 kilometri dintre Murfatlar şi Valu lui Traian, vineri, domnul Boc a dat în folosinţă aceiaşi kilometri, de data asta între Valul lui Traian şi Murfatlar. Când va fi gata parapetul, îl va „lansa" şi pe acesta? A urmat „dezvelirea" a patru kilometri din şoseaua de centură a Constanţei, moment caracterizat de Emil Boc ca fiind „istoric". Or, dacă acesta e un moment istoric, probabil că terminarea întregii autostrăzi Bucureşti-Constanţa ar putea concura, ca magnitudine, cu facerea lumii („Şi a văzut Emil Boc că e bine"). Să mai spun că, a doua zi, primul-ministru inaugura Cluj Arena prin şuturi de la unsprezece metri?

Ce paradox! România e ţara cu cele mai multe tronsoane de autostradă, dar cu cele mai puţine autostrăzi. Dacă locuitorii din San Marino se supără, cu cei 220 de kilometri ai lor, ne depăşesc în câteva zile. Problema lor e că n-au suficientă ţară. A noastră, că avem o densitate de 1,2 metri de autostradă la kilometrul pătrat. Sau putem calcula altfel: 313,5 kilometri la 22.330.000 de locuitori, deci cam 1,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor. Cum mulţi români folosesc kilometrii altora prin Europa, putem rotunji la 1,5.

Ce va fi la anul, înaintea alegerilor? Cum se va naşte un centimetru şi jumătate de asfalt, nici nu va apuca să fie marcat cu vopsea, că domnul Boc se va înfiinţa acolo pentru tăierea de moţ, anunţând: „Încă un cetăţean cu drept de vot şi-a primit raţia de autostradă! De la naşu' mic, n-a mâncat, n-a băut!". Apoi va planta o bornă kilometrică, va boteza o ţâşnitoare, spunându-ne că e fântână arteziană, şi va da în folosinţă o sârmă de întins rufele. www.adriangeorgescu.ro 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Un preşedinte pentru dispariţia noastră

    Pentru Mircea Sandu, această colcăială numită fotbal românesc pe care o administrează în folos ...

    Un detaliu

    Toate ziarele, din toate domeniile, au tratat subiectul Steve Jobs. ...

    Nimicul, generaţia următoare

    Există o secvenţă genială, printre alte câteva mii, în serialul „Seinfeld“, când Jerry şi Geor ...

    Ştiri inventate despre lucruri întâmplate

    Felicitări, Dan Capatos! Excelentă ideea cu Vadim legat la ochi şi supus unui tir, fie el şi de ...

    Cum te jupoaie statul

    Că tot a deschis domnul Mihai Tănăsescu discuţia despre instituţiile de control care iau cu ja ...

    O echipă mică

    E datul antrenorilor de fotbal din toată lumea să-şi înceapă mandatele ca salvatori şi să le î ...

    Cum să dregi ce ai reparat

    În Bucureşti, lucrările importante intră în reabilitare încă din ziua inaugurării. ...

    Ziua în care nu se va întâmpla nimic

    Au fost atât de multe articole despre Mircea Geoană în ultimele zile, încât e îndoielnic că în ...