Porumbelul dresat al preşedintelui

Tehnica scandalului la români e aceeaşi, fie că e vorba de Simona Sensual sau de Traian Băsescu.

Se ia o piatră, se aruncă în lac şi în timp ce înţelepţii devin scafandri, aruncătorul se retrage, până la reînceperea ciclului. Aşa procedează şi preşedintele pentru a fi permanent în atenţie: pune la pachet o măsură bună - eliminarea prezumţiei că averea este licită - cu una extrasă din joben, regionalizarea, şi cu o insultă gratuită la adresa Regelui.

În sport, acest ultim fapt s-ar numi „atac asupra unui jucător fără minge" şi s-ar solda cu arătarea unui cartonaş. Dar cine să-l arate? Un post TV care se revendică drept campion al rezistenţei, dar care a capitulat continuu în faţa ordinelor venite de la patron, reconfirmat săptămâna aceasta drept „colaborator al Securităţii"? Nu e cazul. Societatea civilă, vectorii de opinie? Majoritatea deja s-au încolonat, de aceea e de salutat reacţia critică a multor oameni asimilaţi ca fiind susţinători necondiţionaţi ai lui Traian Băsescu.

În rest, unii înţelepţi prezintă fapta ca pe o necesară tulburare a lacului, întrucât în limpezimea reinstaurată se va vedea mai clar adevărul istoric. Câţiva chiar îl laudă pe aruncător că n-a folosit un bolovan, căci avea forţa necesară. Alţii apreciază că zvârlitura n-ar fi fost tocmai graţioasă, pentru că bolta ar fi trebuit, conform regulilor de stilistică şi de balistică, să fie mai puţin arcuită, creând astfel „broscuţe".

Adevărul e că am avut ceva şanse şi le-am ratat. Regele a fost alungat, minerii chemaţi ca garanţi ai ordinii. Din păcate, domnul Coposu, neputând trăi o sută de ani, a abdicat, cum ar spune preşedintele, din viaţă. Am declarat monarhia anacronică şi am dat-o pe iluzia unei republici democratice, care aici se manifestă doar prin alegerea periodică a celui mai mic dintre rele. Am obţinut o ţară cu vedete media şi deficit de atenţie, care pedalează în gol şi trăieşte tabloid de pe-o zi pe alta, cu un preşedinte viclean, călit în lupte de culise, suspinând în sinea sa că istoria nu i-a oferit şansa unei înfruntări eroice şi vizibile cu inamicul. Ne-am ales, totodată, cu o opoziţie imberbă, pierdută în autoidolatrie, şi cu o societate civilă cu răspundere limitată, plină de acţionari.

Între Maiestatea discretă şi micimea plenar exprimată există o mare diferenţă, născută din 45 de ani de comunism, accentuată în cei 21 de scandal. Somnul raţiunii a devenit semnul unei naţiuni care şi-a pierdut capul şi nu l-a mai recâştigat niciodată, care deschide un ochi lipicios doar când divorţează Pepe sau când vedeta politică numărul 1 slobozeşte un porumbel dresat să se scape deasupra monumentelor. www.adriangeorgescu.ro