Deja vu la preselecția națională Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au păstrat tăcerea pe toată perioada depunerii dosarelor, Nelly Ciobanu și Olia Tira, împreună cu Sun Stroke Project au decis că își mai doresc să ne mai reprezinte odată țara la cel mai important concurs european de muzică. Vedetele s-au înscris în concurs abia azi, în ultima zi de înregistrare, când tabloul participanților s-a „colorat", brusc, cu interpreți consacrați.

Nelly Ciobanu, care a reprezentat Moldova în anul 2009 cu „Hora din Moldova", a hotărât să-și mai încerce odată norocul. „Nu mi-am pus scopul să urc pe scena de la Baku. Știu însă ce pregătire profesională și emoțională trebuie să ai ca să faci față în finală. De aceea, voi susține și îmi voi da și votul dacă va exista o piesă bună și un solist bine pregătit", a declarat artista. Băieții de la Sunstroke Project și Olia Tira, la fel, și-au încărcat bateriile un an și au intrat din nou în joc. Au tăinuit participarea până pe utima sută de metri și au „dat lovitura". Impresarul artiștilor, Serghei Orlov, ne-a confirmat ieri că artiștii au depus deja dosarul în concurs, cu o piesă în limba engleză.

Noutatea acestui an este solistul Adrian Ursu. Acesta a recunoscut că urmează să se înregistreze cu o melodie nouă, „Bee yourself", dar că mai multe detalii despre decizia sa vom afla cât de curând, într-o conferință de presă. Și artiștii de la Transbalkanica și-au uimit fanii cu vestea cea mare. După ce anul trecut au cântat în calitate de invitați la finala națională, instrumentiștii au zis că a sosit momentul pentru o piesă diferită de formatul obișnuit al Eurovisionului. „Melodia este o combinație vocal-instrumentală, cu influențe balcanice. Am făcut piesa deja cu gândul la publicul european. Părțile solo ale saxofonului, țambalului și vioarei dau originalitate creației", a spus Marcel Ștefăneț, vioristul din Transbalkanica.

Printre cei care nu se dau bătuți cu una cu două este și Cristina Croitoru. Ambițioasă, tânăra solistă s-a înregistrat în concurs al treilea an consecutiv. „Am optat pentru o baladă, «Fight for love», care mă reprezintă în totalitate. Eurovisionul este o luptă imprevizibilă, niciodată nu știi ce melodie va prinde la public", este de părere Cristina Croitoru.

Formații noi, la Eurovision
Printre participanții înscriși se numără și EL Radu cu piesa „I'm with you now", Irina Tarasiuc și MS Gootsa cu „Save a little sunshine", trupe noi, precum Bingagrove, Che-MD, El Pepino Feliz, Osigan sau Voice.

Al 8-lea an pentru Moldova
Ediția a 57-a a Concursului Eurovision Song Contest va avea loc la Bacu, Azerbaidjan, în perioada 22-26 mai 2012. La ediția din acest an a concursului, Republica Moldova va participa a 8-a oară consecutiv, iar etapa națională finală va avea loc pe 10 martie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite