CHIŞINĂU: Festivalul „Mărţişor” va fi susţinut financiar de fiul regretatului poet Grigore Vieru, ex-deputatul Călin Vieru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta, organizarea Festivalului Internaţional „Mărţişor" va fi finaţată de către Fundaţia umanitară „Nica", condusă de Călin Vieru. Bugetul festivalului este de două milioane de lei, fiind de trei ori mai mare ca anul trecut. 90% din această sumă constituie onorarii pentru artişti.

„Mărţişorul" va fi inaugurat la 1 martie, pe scena Palatului Naţional. Concertul de inaugurare va fi susţinut de orchestra „Lăutarii", condusă de Nicolae Botgros, însoţit de artişti emeriţi din Republica Moldova.


Organizatorii susţin că ediţia din acest an a "Mărţişorului" este o o simbioză între diferite genuri ale muzicii. În acest an, la Chişinău vor sosi artişti şi formaţii de muzică academică, uşoara, populară, jazz din 14 ţări ale lumii, între care România, SUA, China, Italia, Rusia, Olanda.


Programul "Mărţişor"-ului prevede organizarea a 40 de spectacole pe scenele din capitală şi în alte localităţi din Moldova.


Festivalul "Mărţişor" a fost inaugurat în anul 1966 de ex-directorul Filarmonicii Naţionale, Alexandru Fedcu, şi regizorul Gleb Ceaicovschi, ca o gală a talentelor autentice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite