Victorie autohtonă la Memorialul „Veaceslav Cebanenco“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Învingătorul Viorel Bologan a primit felicitări şi din partea legendarului Anatoli Karpov
Învingătorul Viorel Bologan a primit felicitări şi din partea legendarului Anatoli Karpov

În finala memorialului „Veaceslav Cebanenco", disputat în weekend Chişinău, s-au confruntat moldoveanul Viorel Bologan şi neamţul Arkadij Naiditsch, iar învingător a devenit jucătorul din Moldova.

Campionul a încasat 32.000 de lei, iar adversarul său - 20.000 de lei. Locul trei i-a revenit lui Vasile Sanduleac din Bălţi, care a câştigat 18.000 de lei.

Ceremonia de premiere a avut loc duminică, pe 19 februarie, când regretatul antrenor, căruia îi este dedicat turneul, ar fi împlinit 70 de ani. Deşi competiţia se desfăşoară deja de 15 ani, este prima dată când numărul participanţilor şi premiile acordate sunt atât de mari.

În etapa de calificare au participat 68 de sportivi, dintre care doar patru au acces în faza finală. Este vorba de Vasile Sanduleac, marii maeştri internaţionali Aleksandr Savcenko din Ucraina, moldoveanul Victor Comliacov - elevul lui Veaceslav Cebanenco stabilit la Moscova, şi maestrul FIDE Alexandru Ogleznev din Chişinău. Toţi patru au acumulat câte 5,5 puncte din şapte posibile.

După calificări a avut loc şi un simultan la 40 de mese, dat de Anatoli Karpov şi Viorel Bologan. La finele jocului au fost consemnate 34 de victorii ale marilor maeştri şi şase rezultate de egalitate. Una din remize a fost obţinută de echipa formată din campioana Moldovei la juniori Gabriela Cazacu (14 ani), vicecampionul european Nichita Morozov (10 ani) şi deputatul Igor Dodon, preşedintele Federaţiei de Şah.

Duminică, în concurs au intrat principalii favoriţi ai competiţiei: georgianul Baadur Jobava, campion european la şah rapid în 2011, Arkadij Naiditsh (Germania), campion european în concursul pe echipe în 2011, Aleksandr Reazanţev (Rusia), campion european la juniori şi Viorel Bologan, cel mai bun şahist moldovean.

Participantul cu cea mai bună poziţionare în clasamentul internaţional este Aleksandr Reazanţev, locul 33 în luna ianuarie.

Antrenorul emerit Veaceslav Cebanenco (1942-1997) este considerat un patriarh al şahului din Moldova. El a educat 23 d jucători talentaţi precum Viorel Bologan, Viorel Iordăchescu, Doru Rogozenco, Victor Comleacov, Vadim Cernov şi alţii. Este autorul deschiderilor „Tangoul cailor" şi „Sistemul Cebanenco" în Apărarea Slavă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite