Vedetele tenisului convocate la Turneul Campionilor din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniela Ciobanu, jucătoarea numărul 1 la senioare
Daniela Ciobanu, jucătoarea numărul 1 la senioare

Federaţia de Tenis organizează, începând de astăzi, turneul Masters Moldova, „competiția campionilor", care aduce față în față jucători de top din ţară. Concursul se va disputa în cinci categorii de vârstă, iar „Adevărul" este partener general media al evenimentului.

Turneele de bilanţ organizate la fiecare final de an de către asociaţiile internaţionale ale jucătorilor profesionişti de tenis, ATP şi WTA, au impulsionat şi federaţia de profil din Moldova să organizeze o competiţie cu participarea liderilor probei.

Meciurile din cadrul Masters Moldova 2011 au demarat în această dimineaţă la corturile de tenis „Niagara" şi se vor disputa între copii (12 şi 14 ani), juniori (16 şi 18 ani) şi seniori. Potrivit regulamentului, în fiecare categorie sunt admişi, exclusiv, primii opt jucători din clasamentul naţional pentru fiecare grupă.

În cea mai spectaculoasă probă masculină, cea a seniorilor, vor evolua nume sonore ale sportului alb din Moldova, precum Maxim Dubarenco, Alexandru Cozbinov, Nichita Cepac la băieţi şi Daniela Ciobanu, Iulia Helbet, Anastasia Vdovenco, Gabriela Porubin - la fete. De la Turneul Campionilor va lipsi însă unul dintre cei mai puternici jucători moldoveni, Radu Albot, care zilele acestea se pregăteşte în Turcia pentru două competiţii de anvergură: Qatar Exxon Mobil Open de la Doha şi Australian Open-2012, care vor avea loc în ianuarie.

image

Favoritul principal din concursul masculin al seniorilor, Maxim Dubarenco, a venit la Chişinău cu doar două zile înaintea turneului de la un cantonament, care a avut loc în Austria. „Turnee de Revelion s-au mai desfăşurat până acum, dar nu pe suprafeţe de zgură. Cred că tenisul nostru va avea doar de câştigat de la asemenea iniţiative ale federaţiei", a spus Maxim, solicitat de „Adevărul".

LUPTĂ STRÂNSĂ ÎN PROBA FEMININĂ

Daniela Ciobanu, lidera actuală a topului naţional feminin, este de părerea că prezenţa celor mai puternice jucătoare la turneu sporeşte nivelul competiţiei. „Chiar dacă sunt considerată favorită, există vreo patru fete cu o valoare egală şi fiecare poate deveni campioană", remarcă jucătoarea.
Potrivit programului, participanţii la categoria seniori vor evolua începând de miercuri.

Concursul se va încheia pe 27 decembrie, iar a doua zi federaţia de profil va organiza o grandioasă Gală a Tenisului. Evenimentul va include festivitatea de premiere a liderilor probei, un show de Revelion cu participarea artiştilor autohtoni, un program special pentru copii, concursuri şi multe surprize.

Iulia Helbet este una dintre favoritele turneului

„Parteneriatul cu ziarul „Adevărul" va aduce un plus de imagine tenisului din Moldova“.

Marina Tauber, Preşedinte federaţie

„Zgura este suprafaţa mea preferată şi am şanse reale să câştig ultima competiţie a anului“

Anastasia Vdovenco

Jucătoare

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite