Sezon dificil pentru biatloniști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unica probă de iarnă în care, pe lângă sportivii naturalizaţi, participă şi schiori moldoveni este biatlonul. Cea mai puternică reprezentantă a lotului naţional, atleta rusă Natalia Levcenkova a avut probleme de sănătate în 2010, care au ţinut-o departe de schi din toamnă până la finalul anului.

Antrenorul selecţionatei Moldovei, Petru Bria a menţionat că Levcenkova, campioană a Europei în 2008 la Novo Mesto (Cehia) s-a aflat în ultimul timp mai mult în Rusia şi este puţin probabil să obţină rezultate bune în această iarnă. „Sperăm să o vedem prezentă la Mondialul din acest sezon, deşi ea a declarat că va participa doar dacă se va simţi pregătită pentru o clasare în top 15", a subliniat Bria.

Dintre schiorii autohtoni, cele mai mari şanse la un rezultat onorabil pentru biatlonul moldovenesc, le are tânărul de doar 18 ani, Victor Pânzaru. El este participant la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice. Petru Bria consideră că „un indice al progresului îl va reprezenta campionatul Mondial pentru tineret şi juniori care va avea loc la Novo Mesto, în perioada 27 ianuarie - 5 februarie. La acest start, el are toate şansele de a accede printre primii zece clasaţi", spune antrenorul.


O altă participantă la Olimpiada din Vancouver, Alexandra Camenşcic nu a făcut o pregătire bună în vara anului trecut şi acest fapt se poate răsfrânge negativ asupra rezultatelor ei din actualul sezon, consideră Petru Bria".

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite