RUGBY Moldovenii au remizat cu selecționata Poloniei, 17-17. Egalitatea ne poate costa promovarea în prima ligă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lotul naţional de rugby a pierdut, sâmbătă, două puncte prețioase în lupta pentru promovare în seria 1A a Campionatului European pe Națiuni. Haiducii, cum sunt supranumiți moldovenii, au încheiat la egalitate (17-17), meciul disputat la stadionul Dinamo din Capitală cu selecţionata Poloniei.

Oaspeții au început mai bine meciul însă defensiva tricolorilor a rezistat la ofensiva adversă și, mai mult, în scurt timp un eseu al lui Alexandru Bulgac urmat de o transformare din lovitură de pedeapsă a adus Moldova în avantaj, 7-0.

După acest episod polonezii au pornit mai hotărâți în atac și au întors rezultatul în favoarea lor - 10-7. Și totuși, la pauză arbitrul roman Radu Petrescu a consemnat scorul de 12-10 pentru gazde.

Moldovenii au marcat primii și după pauză, când au reușit un nou eseu. 17-10 ar fi fost un rezultat splendid pentru băieții noștri, dar mai multe greșeli în apărarea haiducilor s-a soldat cu alte șapte puncte în contul polonezilor. În pofida atacurilor insistente ale selecționatei Moldovei pe final de meci, scorul de 17-17 nu a mai fost modificat.

Astfel tricolorii își complică serios obținerea obiectivului de a se poziționa pe primul loc în grupa 1B, care le-ar permite promovarea într-un eșalon superior. Este de remarcat că în ultimul meci official dintre cele două țări, care a avut loc exact acum un an, la Gdynea (Polonia) moldovenii au obținut o spectaculoasă victorie cu 36-25.

După disputarea meciului de la Chișinău moldovenii se mențin pe poziția secundă a clasamentului, în spatele Belgiei. „Șansele noastre la promovare s-au redus, însă nu sunt compromise totalmente. Important e să nu mai pierdem nici un meci până la finalul sezonului“, a spus Vasile Revencu, președintele Federației Moldovenești de Rugby. 

La 26 noiembrie, moldovenii vor susține al doilea meci al sezonului și ultimul din acest an. Haiducii urmează să joace cu Cehia, în deplasare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite