(GALERIE FOTO) Ploaie de premii la Gala Tenisului. Vezi aici lista premianţilor federaţiei de profil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniela Ciobanu (a doua din dreapta), cea mai bună junioară la categoria Under-16
Daniela Ciobanu (a doua din dreapta), cea mai bună junioară la categoria Under-16

Cei mai buni reprezentanţi ai sportului „alb" au uitat de dueluri şi au participat la un chef organizat de federaţia de profil. Radu Albot a fost declarat cel mai bun tenismen moldovean al anului, mai ales că a urcat în topul ATP de pe pe locul 503 pe 289.

Majoritatea jucătorilor de tenis de câmp din Moldova au lăsat miercuri rachetele de-o partea şi s-au distrat în cadrul unei festivităţi spectaculoase, desfăşurate în premieră în Moldova.

Sportivi, antrenori, arbitri, părinţi, jurnalişti şi simpli amatori ai sportului au fost menţionaţi cu diverse premii pentru performanţele consemnate pe parcursul anului 2011. Preşedintele forului Marina Tauber a menţionat, în adresarea sa, că „în pofida mai multor evenimente neplăcute din anul curent, federaţia a reuşit să menţină nivelul constant al tenisului din ţară.

În cadrul evenimentului, au fost premiaţi cei mai buni jucători ai Turneului Campionilor Masters Moldova 2011, la care ziarul „Adevărul" a fost partener media general, campioni ai turneelor naţionale, participanţi la competiţiile internaţionale, echipele naţionale care au evoluat în turneele Cupa Davis, Fed Cup, Campionatul European. Buna dispoziţie a fost susţinută de interpreţii Adrian Ursu, Geta Burlacu, Natalia Gordienco şi Dianna Rotaru, care au cântat şi au dansat împreună cu sportivii.

Radu Albot a urcat cu 214 poziţii

Cel mai bun jucător moldovean de tenis din anul curent a devenit Radu Albot care, în clasamentul mondial al tenismenilor profesionişti, a urcat de pe locul 503 pe 289, într-un singur an. La categoria juniori a învins un alt lider al probei, Maxim Dubarenco. El a câştivat la mai multe turnee internaţionale din acest an, iar cel mai mare succes al său îl reprezintă evoluarea în finala turneului de juniori US Open, proba de dublu, evoluând în pereche cu ucraineanul Vladislav Manafov.

De cele mai mari premii au beneficiat învingătorii şi premianţii turneului Masters Moldova, pentru care Federaţia de Tenis au cheltuit peste 35.000 de lei. Cei mai mici laureaţi au primit DVD-uri „Tom şi Jerry" din partea ziarului „Adevărul", care este partenerul informaţional general al federaţiei.

Premianţii Galei Tenisului 2011

Albot Radu - cel mai bun jucător conform rezultatelor circuitului profesional


Dubarenco Maxim - cel mai bun jucător conform rezultatelor circuitului de juniori.


Afanasenco Serghei - cel mai bun tenisist în scaun cu rotile.


Albot Radu, Tudoreanu Roman, Gorban Andrei - cea mai bună echipă selecţionată masculină.


Vdovenco Anastasia, Porubin Gabriela, Martînov Melisa - cea mai bună echipă selecţionată feminină, juniori under-18.

Ciobanu Daniela, Soltanici Alina, Sergheeva Iulia - cea mai bună echipă selecţionată feminină, juniori under-16.

Zaicenco Alexandra, Medvedcova Vlada, Ivaşco Ecaterina - cea mai bună echipă selecţionată feminină, juniori, under-14.

Afanasenco Serghei, Duca Ion, Cuzuc Dumitru - cea mai bună echipă selecţionată în scaun cu rotile.

Şuster Vadim, Matvievici Victor, Cosîh Olga, Helbet Valeriu - cei mai buni căpitani de echipă

Tudoreanu Roman - proiectul anului „Festivalul Tenisului".

Garştea Vladimir - cel mai bun tenisist dintre părinţi.

Jolea Nica-Veronica - sportivul cu cele mai multe participări la turneele naţionale.

Nedbaliuc Gheorghe - cel mai în vârstă jucător de tenis.

Cotorobai Rodica - cel mai activ părinte din cadrul Federaţiei de Tenis.

Ilan Shor - pentru cel mai mare aport adus în dezvoltarea tenisului în Republica Moldova .

Climov Serghei  - pentru cea mai bună bază sportivă a anului.

Adlan Shishkhanov - turneul anului „Cupa de Primăvară“.

familia Ţurcan - pentru contribuţia în renaşterea tenisului în Republica Moldova.

Cuşnir Grigore - pentru susţinerea multianuala a tenisului în Moldova.

Comitetul Naţional Olimpic - pentru susţinerea în dezvoltarea tenisului în Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite