Moldovenii au remizat cu echipa Letoniei la Cupa Comunităţii. Calificarea în sferturi e tot mai incertă.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionata fotbalistică de tineret a republicii Moldova a susţinut al doilea meci din cadrul grupei preliminare „B" a Cupei CSI.

După înfrângerea suferită în partida inaugurală cu Ucraina (0-1), discipolii lui Alexandru Curtianu aveau nevoie imperioasă de victorie în a doua confruntare pentru a păstra şanse la calificare în etapa play-off.

Meciul cu Letonia s-a jucat însă cu porţile „închise" şi nici una dintre cele două formaţii nu a reuşit să înscrie.

Al doilea meci de sâmbătă din grupa „B" s-a încheiat cu o victorie categorică a ucrainenilor în disputa cu Kîrgîzstan. Discipolii lui Pavlo Iakovenko au trimis de patru ori balonul în plasa porţii adverse, un hat-trick fiind consemnat de Filip Bydkovski, atacant la Ilicioveţ Mariupol.

Înaintea meciurilor din a treia etapă, ultima, din grupa „B", situaţia tricolorilor în clasament este extrem de complicată. Cu un punct acumulat, Moldova se situează pe locul trei în spatele Ucrainei şi Letoniei. Pentru a obţine calificarea, tricolorii trebuie să învingă mâine Kîrgîzstan, iar Ucraina să bată Letonia, de dorit la cel puţin două goluri diferenţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite