FOTBAL „Bomba" Diviziei Naționale a explodat la Suruceni. Rezultatele etapei a doua din Campionatul Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică seara s-au încheiat partidele rundei secunde din ediția 2011-2012 a campionatului moldovenesc de fotbal.

După ce, sâmbătă cea mai surprinzătoare victorie din actualul turneu o înregistrase Nistru Otaci, formație care a învins pe teren propriu (2-1) gruparea Milsami-Ursidos Orhei, premiantă de bronz a ediției precedente, duminică, „bomba" zilei a explodat pe stadionul din Suruceni.

Formația „Sfântul Gheorghe" din localitate s-a confruntat cu deținătoarea ultimei Cupe a Moldovei, Iskra-Stal Râbnița. În etapa anterioară, râbnițenii trecuseră printr-un „duș rece" pe teren propriu (0-3, cu Zimbru), astfel că ei au venit la Suruceni setoși de revanșă. „Sfinții", chiar și cu mai mulți jucători împrumutați de la Dacia în lot, au rezistat cu greu atacurilor oaspeților. Iskra-Stal a reușit deschiderea tabelei abia în minutul 56, prin Sergiu Zacon.

Peste aproximativ un sfert de oră, Eugen Gorodețchi a dublat avantajul „oțelarilor", fructificând o lovitură de la 11 metri.

Spre surprinderea tuturor, cu zece minute până la final, când discipolii lui Iuri Blonari se pregăteau să serbeze prima victorie din sezonul curent, „veteranul" Iulian Bursuc reușește să înscrie pentru gazde. Simțind că se poate smulge și un egal, Sfântul Gheorghe nu renunță și în minutul doi al prelungirilor, ghanezul Eric Sackey reușește egalarea (2-2), declanșând fiesta în tribune și chefurile prin barurile și beciurile din Suruceni.

Epilogul etapei s-a „scris" în stânga Nistrului, unde s-au confruntat FC Tiraspol și Sheriff. Vicecampioana Moldovei, Sheriff a obținut o victorie previzibilă cu 3-2 și se menține în plutonul fruntaș al clasamentului, împreună cu Zimbru și Dacia. Golurile de la Tiraspol au fost înscrise de Dumitru Vornișel și Gheorghe Nicologlo (ambii pentru FC Tiraspol), respectiv Luvanor Henrique, Bendjamin Balima și Vaja Tarhnișvili.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite