FOTBAL/ Liderul cecen Ramzan Kadîrov va juca împotriva lui Maradona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mijlocul săptămânii viitoare în orașul Groznâi vor veni un grup de nume sonore ale fotbalului internațional, care și-au gravat numele pe cele mai glorioase pagini ale istoriei acestui sport.

Microbiștii din capitala cecenă vor putea urmări pe viu prestația unor staruri, precum argentinienii Diego Armando Maradona, Roberto Ayala, francezii Alain Boghossian, Manuel Amoros, Jean-Pierre Papin, Fabien Barthez, italienii Franco Baresi, Alessandro Costacurta, Christian Vieri, chilianul Ivan Zamorano, portughezul Luis Figo, uruguayanul Enzo Francescoli, englezul Steve McManaman și alte vedete de calibru.

Site-ul oficial al guvernului Ceceniei anunță că, în componența selecționatei lumii, oaspeții vor disputa un meci amical contra unei selecționate a liderilor fotbalului rusesc. Ei vor fi conduși în teren de șeful administrației cecene, Ramzan Kadîrov.

Meciul va face parte din festivitatea de inaugurare a noii arene din Groznîi, stadionul Ahmad-Hadji Kadîrov, cu o capacitate de 30.000 de locuri. Spectacolul fotbalistic va fi precedat și urmat de un show cu lasere.

„Invazia" vedetelor fotbalistice în regiunea cecenă a Rusiei a început în luna martie, când la Groznîi au sosit starurile braziliene - Romario, Bebeto, Cafu, Carlos Dunga, Roque Junior, Junior Bayano și alții - care au participat la un meci amical cu o echipă care, de asemenea îl avea căpitan pe Ramzan Kadîrov.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite