Campionul mondial la triatlon forţă, Vladimir Prepeliţă munceşte în cariera de piatră şi face taximetrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de kilograme ridicate la antrenamente
Sute de kilograme ridicate la antrenamente

 A ridicat pentru prima dată halterele la Clubul sportiv „Heracles" din Soroca, în 2006, iar în următorii patru ani a învins la Campionatele Mondiale, categoriile junior şi tineret.

Acum patru ani, elev în primul an la Colegiului ethnic agricol din Soroca, Vladimir Prepeliţă, îşi petrecea cea mai mare parte a timpului liber în sala de sport a Liceului teoretic „Ion Creangă". Acolo a fost observat de ochiul ager al profesorului de educaţie fizică, Oleg Gresev, care l-a şi cooptat în selecţionata naţională de powerlifting, unde este antrenor principal. În doar câteva luni de la primele antrenamente, Vladimir a obţinut un mare succes la Mondialele din Scoţia, devenind astfel campion. De atunci, an de an, a luat „crema" fiecărei competiţii la care a participat.

ARE GRIJĂ DE FAMILIE

Ascensiunea carierei sportive a lui Vladimir a fost una spectaculoasă, dar şi extrem de complicată. Chiar dacă tânărul poartă pe umerii săi gloria sportivă, el duce totodată şi povara unei familii care se descurcă aşa cum poate pentru a depăşi greutăţile. Vladimir locuieşte cu părinţii, fratele său şi bunicii în satul Zastânca, o suburbia a Sorocii. L-am găsit pe campionul mondial alături de fratele său mai mic, Marin, de părinţii şi buneii săi. Stăteau la sfat despre treburile care ar mai fi de făcut pe lângă casă.

Mama sa, Aliona, este şomeră de mai mulţi ani, iar tatăl, Oleg, este invalid de gradul doi şi, de asemenea, are surse minime de existenţă. În pofida problemelor de să nătate, soţii Prepeliţă se descurcă de minune cu lucrările de pe lângă casă, reuşind să ofere şi o bună educaţie celor doi feciori.

BANI DIN PIATRĂ SEACĂ

Conştient de povara care stă pe umerii părinţilor, Vladimir, se străduieşte să ajute familia cu ce şi cum poate. „Pregătindu-ne avansat către ultimele ediţii ale Mondialelor, observam că Vladimir vine cam epuizat la antrenamente. Încercam să aflu care este motivul, dar performerul tăcea ca un «partizan». Abia apoi am aflat de la amicii săi că el până la miezul nopţii «bătea» piatra cu maiul în cariera Zastâncii, piatră pe care o vindea ulterior", îşi aminteşte antrenorul Oleg Gresev.

În ultima vreme, campionul de la Zastânca a mai găsit o sursă de venit. Seara, după antrenament, el închiriază maşina de la un prieten şi prestează servicii de taxi în oraşul Soroca. „Nu sunt mari venituri, mai ales că în fiecare zi dau câte 200 lei pentru închirierea maşinii, dar oricum e mai bine decât nimic", recunoaşte sportivul.

Aratul, una din „datoriile" lui Vladimir

Familia lui Vladimir Prepeliţă nu are o suprafaţă mare de pământ, dar chiar şi cei 30 de ari trebuie lucraţi, pentru a cultiva grânele şi legumele de care au nevoie pe lângă casă. Deoarece tatăl lui are deficienţe de văz, Vladimir a urcat pe tractorul de epocă al bunelului şi a arat cu multă dibăcie pământurile care la anul viitor vor aduce pâine pe masa familiei sale. Chiar şi cu oboseala acumulată din muncile fizice pe care le face,Vladimir Prepeliţă reuşeşte să se deplaseze la competiţiile internaţionale unde nu doar obţine rezultate remarcabile, dar este şi deţinătorul multor recorduri mondiale.

PALMARESUL LUI VLADIMIR PREPELIŢĂ

2007: Campionatul Mondial, juniori (Scoţia) - campion și 9 recorduri mondiale;

2008: Campionatul Mondial (SUA) - campion, 2 recorduri mondiale seniori și 4 - junior; 2009: Campionatul Mondial (Anglia) - campion, 4 recorduri mondiale și 2 europene;

2009: Campionat Mondial (Anglia) - campion, 4 recorduri mondiale și 2 europene;

2010: Campionatul Mondial (Irlanda) - campion, 5 recorduri mondiale.

Vladimir şi-a „infectat" şi fratele cu sport

Pasiunea performerului nu l-a lăsat indiferent nici pe fratele mai mic, Marin. Elev în clasa a noua la Liceul teoretic „Ion Creangă" din Soroca, Marin Prepeliţă nu este captivat doar de carte şi distracţie. De aproape doi ani el frecventează sala de kick-boxing. „Cred că vreodată şi eu voi aduce medalii şi cupe acasă, dar mai am mult de muncit", a spus pentru Adevărul, Marin Prepeliţă.

Autorităţile locale îi finanţează deplasările

Antrenorul clubului sportiv Heracles din Soroca, Oleg Gresev remarcă că performanţele lui Vladimir Prepeliţă ar fi fost imposibile fără aportul financiar al lui Mircea Martâniuc. Preşedintele raionului Soroca a afirmat pentru Adevărul că sportivii reprezintă o carte de vizită pentru soroceni şi conducerea locală este obligată să-i susţină". Anual, din bugetul raional sunt alocaţi mai mult de un milion de lei pentru susţinerea nu doar a triatloniştilor, dar şi a judocanilor, luptătorilor, baschetbaliştilor, fotbaliştilor etc. Totodată, reprezentanţii probei de triathlon forţă, deocamdată, obţin cele mai importante rezultate sportive.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite