CUPA CUPELOR Victorie Kaustik(ă) a rușilor la Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Pervanciuc (cu balonul) a fost golgeterul echipei ULIM-Alexia
Alexandru Pervanciuc (cu balonul) a fost golgeterul echipei ULIM-Alexia

Renumita formație rusă Kaustik Volgograd a dat lecţii de handbal moldovenilor de la ULIM-Alexia. Studenţii au început bine meciul și chiar au condus cu 4-2, dar la final au suferit înfrângere cu scorulde 24-41.

Peste o mie de amatori ai sportului au asistat la meciul tur din etapa a treia preliminară din cadrul Cupei Cupelor la handbal masculin, în care ULIM-Alexia Chişinău a găzduit formaţia rusă Kaustik Volgograd.

Antrenaţi de Ruslan Verejan şi Boris Pogonii, jucătorii noştri au atacat doar în startul partidei şi au înviorat tribunele, care aşteptau un meci echilibrat şi o prestaţie spectaculoasă din partea ambelor echipe. După ce au condus la o diferenţă de două goluri, cei de la ULIM-Alexia au făcut pasul înapoi, iar oaspeţii au preluat în totalitate iniţiativa de joc.

Handbaliştii din Volgograd au apăsat pe accelerator, au combinat în viteză şi au finalizat cu gol aproape orice atac. La pauză scorul era 20-12, în favoarea lui Kaustik.

Ruşii nu şi-au modificat schemele de joc nici după pauză. Tricolorii erau „purtaţi" pe teren ca la antrenament şi marcau doar în momentele când oaspeţii jucau mai relaxat în apărare. La finalul celor două reprize, arbitrul leton Ivars Cernavskis a consemnat scorul final de 24-41. Cel mai bun golgeter al formaţiei Alexia a fost Alexandru Pervanciuc, care a introdus de nouă ori balonul în porţile adverse. Pentru ruşi Serghei Markelov a fost marcatorul numărul 1.

La finele partidei, antrenorul Ruslan Verejan s-a declarat dezamăgit de proporţiile scorului înregistrat, dar spune că este un rezultat logic, luându-se în consideraţie diferenţa de valoare dintre cele două echipe. „Ruşii ne-au demonstrat că nu în zadar se află pe locul trei la ei în ţară. Puteam obţine şi un rezultat mai bun, dar nu am putut să-i devansăm la capitolul maturitate", a spus timonierul gazdelor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite