Vineri avem cutremur de peste 7 grade. Seismul va fi resimţit doar în Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Chişinăul va fi zguduit vineri, 25 martie, de un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, care va avea consecinţe grave. Din fericire, va fi doar o simulare a dezastrului, organizată de Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale (SPCSE).

Aplicaţiile în oraş vor începe la ora 9.00, cu includerea sirenelor. Potrivit scenariului, prima locaţie afectată de seismul improvizat va fi un bloc locativ din strada Mircea cel Bătrîn, sectorul Ciocana. Vor urma alte şase locaţii, printre care CET 1, sectorul Râşcani; întreprinderea „Stag Textil Industry“, sectorul Centru; Spitalul clinic municipal nr. 4, sectorul Buiucani.

Potrivit unui comunicat de presă al SPCSE, exerciţiile vor include evacuarea şi salvarea persoanelor, lichidarea incendiilor de proporţii şi scurgerii de substanţe extrem de toxice, provocate de cutremurul simulat, dar şi localizarea unui focar de gripă aviară.    

Aplicaţii de această amploare sunt organizate în municipii şi oraşe o dată la cinci ani, pentru a testa nivelul de pregătire a autorităţilor şi structurilor de protecţie civilă pentru a interveni în cazul unor situaţii excepţionale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite