Ucrainenii bănuiți de falsificarea ziarelor rămân în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi cetățeni ucraineni, cercetați penal pentru falsificarea publicațiilor „Timpul de dimineață" și „Ziarul de Gardă", rămân în libertate. Curtea de Apel Chișinău a respins, astăzi, recursul depus de procurori, care au contestat eliberarea celor doi suspecți.

Instanța a decis că bănuiții vor avea și în continuare interdicția de a părăsi localitatea. Cei doi s-au prezentat la proces cu trei avocați, câte unul pentru fiecare și altul pentru ambii.

Avocatul comun, Vitalie Nagacevschi, a declarat pentru „Adevărul" că le reprezintă interesele în ceea ce privește presupusele încălcări ale drepturilor omului, cum ar fi libertatea de exprimare. Juristul este gata să meargă cu acest dosar la CEDO, dacă nu va obține câștig de cauză în instanțele naționale.

Pseudo-publicațiile numite „ Ziarul de Chișinău" și „Timpul de Chișinău" au apărut la mijlocul lui aprilie, fiind repartizate în Capitală, și conțineau materiale compromițătoare la adresa unor concurenți în cursa pentru Primăria Chișinău.

Cei doi ucraineni suspectați de falsificarea ziarelor sunt cercetați penal pentru „samavolnicie". Anchetatorii au anunțat că în spatele lor stă un concurent electoral, dar au evitat să dea nume.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite