Trei mii de inimi se află pe lista de aşteptare pentru operaţii pe cord, la Centrul de Chirurgie a Inimii din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cardiacii din Moldova care au nevoie de intervenţie chirurgicală sunt nevoiţi să aştepte şi câte un an pentru a ajunge pe masa de operaţie. Lipsa aparaturii şi a sălilor de reanimare îi ţin pe „eroii" în halate albe cu mâinile legate. Ei pot opera zilnic doar a cincea parte din numărul bolnavilor.

Centrul de Chirurgie a Inimii de la Spitalul Republican din Chişinău, unicul de acest tip din ţară, este singura speranţă de viaţă pentru mii de cardiaci. Prea multele solicitări din partea pacienţilor sunt „tratate" însă, de cele mai multe ori, cu o simplă înscriere pe caietul de aşteptare.

Din cei peste 3.000 de pacienţi care au nevoie anual de operaţii pe cord, doar 600 au şansa să ajungă pe masa chirurgicală. Restul bolnavilor sunt trimişi acasă pentru că sălile de reanimare, obligatorii pentru recuperarea bolnavilor în primele zile după intervenţie, sunt mult prea puţine.

image

Grupaj foto:Tudor Iovu/ Medicul Gheorghe Manolache ţine în mâini catalogul cu programările pacienţilor

„Putem opera cel mult trei pacienţi într-o zi, doi adulţi şi un copil. De regulă luăm bolnavii în ordinea listei de aşteptare, însă sunt zile când vin cazuri de urgenţă, care au prioritate", spune doctorul Gheorghe Manolache, şeful Secţiei de chirurgie a viciilor cardiace dobândite.

Acesta mai spune că unii pacienţi sunt nevoiţi să stea şi până la un an pe lista de programare a operaţiilor. Deşi nu sunt considerate cazuri extreme, nici măcar un doctor nu le poate garanta viaţa acestor oameni.

„Pacienţii cu un viciu cardiac care au răbdat zece ani, pot să mai rabde încă vreo câteva luni", spune medicul Manolache.

PREA PUŢINE DOTĂRI

Dinu Nistreanu, un micuţ de trei ani, este unul dintre miile de bolnavi de inimă care ajung la Republican. Aşa cum i s-a explicat mamei, băieţelul avea două găuri în inimă, lucru care-i punea viaţa-n pericol.

După doi ani de aşteptare, copilul a ajuns în capul listei făcute de chirurgi. Acum câteva zile, Dinu a fost operat. „Era bolnav încă de la un anişor, însă doctorii au decis să amâne operaţia până va mai creşte", spune Mariana Nistreanu, mama copilului. De partea cealaltă, medicii susţin că părinţii s-au împotrivit până acum tratamentului.

image

Foto: Un salon pentru bărbaţi care aşteaptă operaţia

În situaţia lui Dinu mai sunt alţi 250 de copii, care aşteaptă să le vină rândul. Liviu Maniuc, şeful Secţiiei malformaţii congenitale, spune că majoritatea operaţiilor făcute minorilor sunt planificate.

În secţia pentru maturi coada e şi mai lungă. „Am venit la spital în iunie 2010 şi mă simt din ce în ce mai rău", povesteşte Vasilisa Guţu (51 de ani).

Femeia este programată pentru operaţie săptămâna aceasta. „Am venit lunar la consultaţii şi am luat medicamente. Dacă aş avea bani, aş merge la un spital privat peste hotare, ca să nu stau în rând", spune femeia.

„Avem două săli de reanimare, care au nouă paturi. Pentru unii bolnavi este necesar să stea mai mult de zece zile aici. Practic, ne blocăm şi nu putem lua alţi pacienţi", spune Anatol Ciubotaru, directorul Centrului de Chirurgie a Inimii.

CUM SE FAC PROGRAMĂRILE

Doctorul Gheorghe Manolache, şeful Secţiei de chirurgie a viciilor cardiace dobândite din cadrul Spitalului Republican, face de câţiva ani „catalogul" cu programările la operaţie a pacienţilor. În agenda-listă sunt trecute în acest moment peste 700 de nume.

„Am trecut în dreptul fiecărui bolnav numărul de telefon şi adresa pentru a-i putea contacta atunci când suntem gata să-i operăm", spune Manolache, arătând cu degetul în catalog.

În timp ce medicul trece cu privirea zecile de pagini înnegrite de nume, în cabinetul acestia intră o doamnă care suferă de leziuni la arterele coronariene.
Pentru afecţiunea de care suferă, femeia primeşte numărul de aşteptare 157. Şi, de aici, urmează partea cea mai grea a medicului.

Pus în faţa unei bolnave care-l priveşte ca pe Dumnezeu, doctorul încearcă să-i explice că mai are de aşteptat şi câteva luni pentru a o scăpa de suferinţă. „Este necesar să mai faceţi nişte investigaţii medicale, apoi să vă pregătiţi moral încă vreo lună pentru intervenţie, pe care o vom planifica mai târziu", îi spune doctorul femeii.


De luna viitoare, în Moldova va mai exista încă un centru dedicat chirurgiei inimii. Noua secţie va funcţiona în cadrul unui spital privat din Chişinău.

Aici vor putea fi operaţi anual 200 de pacienţi care suferă de afecţiuni ale cordului. „O parte din costul operaţiei va fi achitată de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Circa 2.000 de euro, care reprezintă preţul consumabilelor, ar putea fi achitată prin intermediul unei asigurări facultative la o companie privată", spune Mihai Ciocanu, director medical al spitalului privat.

PRUNCII RĂMÂN NEOPERAŢI

Circa zece nou-născuţi cu malformaţii cardiace mor anual în Republica Moldova pentru că nu pot fi operaţi. „Nu le putem acorda ajutor bebeluşilor, deoarece nu dispunem de o secţie amenajată în care să facem intervenţii în primele ore de viaţă", spune Liviu Maniuc , şeful secţiei de malformaţii cardiace congenitale.

Pentru a-şi salva micuţii, unii părinţi sunt nevoiţi să achite zeci de mii de euro medicilor din Ucraina sau Rusia. Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, 20 de mii de moldoveni mor anual de boli cardiovasculare.

image

Foto: Peste 250 de copii sunt înscrişi pentru intervenţii chirurgicale pe cord

O mie din aceştia suferă infarcturi miocardice. Potrivit normelor internaţionale, la un milion de oameni ar trebui să revină un centru de chirurgie a inimii. Populaţia de peste trei milioane a Moldovei are însă parte de un singur centru de cardiochirurgie, şi acela cu deficienţe de funcţionare.

„Aparatele de ventilare şi respiraţie artificială din sălile de reanimare se defectează mai mereu. Ne-ar mai trebui şi cardiomonitoare", spune Anatol Ciubotaru, directorul Centrului de Chirurgie a Inimii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite