La Spitalul Clinic Republican fost deschis primul centru de diabet din țară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analizele la secţia specializată, inaugurată ieri la Spitalul Republican, pot fi făcute gratuit, cu polița de asigurare și trimitere de la medicul de familie.

De joia asta poți merge la Spitalul Clinic Republican din Capitală ca să-ți faci controalele pentru diabet zaharat. Și asta pentru că ieri, la etajul patru al instituției, a fost deschis primul centru specializat din țară.

În cadrul acestui nou department, beneficiezi de mai multe investigaţii medicale, precum examinări oftalmologice, analize de laborator, ecografia vasculară Doppler, teste de identificare a problemelor neurologice sau măsurarea tensiunii arteriale la braț şi gleznă. Tot aici vor fi efectuate şi intervenții chirurgicale la ochi şi la membrele afectate de diabetul zaharat.

Examene sunt gratuite pentru pacienţii care au poliță de asigurare medicală. Disperaţi, mulţi dintre cei gravi bolnavi nu cred că medicii de aici le vor fi de ajutor.

„Nu știu ce pot să-mi mai facă la acest centru. Am aflat că am diabet acum doi ani. De-atunci sunt pe insulină. Când sunt internat e bine, dar acasă văd în ceață", se plânge Grigore Cazacu, de 59 de ani, din satul Fundurii Noi, raionul Glodeni. „Am diabet de 22 de ani. De doi ani mi-am pierdut vederea și mă deplasez foarte greu", mărturiseşte și Victor Sâdnic, de 72 de ani, din Ialoveni.

Laborator ambulant la Orhei, Drochia și Dondușeni

Pentru personalul acestui centru, din care fac parte trei medici oftalmologi și trei chirurgi, prioritari sunt totuşi pacienții care au diabet în fază incipientă.

„Investiția totală este de un milion de euro, din care 400.000 au fost alocați de Fundația Mondială a Diabetului, iar 600.000 - de către Ministerul Sănătății.
Suplimentar avem și două mașini care vor putea face screeninguri de diabet în teritoriu", a declarat Natalia Pălărie, medic oftalmolog la Spitalul Clinic Republican.

Ea a precizat că astăzi o autospecială oferită gratuit pentru o zi de o companie din Brașov se va deplasa în raionul Orhei pentru efectuarea analizelor, iar la finele lunii octombrie o altă mașină va ajunge în raioanele Drochia și Dondușeni.

„Acum avem peste 67.000 de bolnavi înregistrați cu diabet zaharat, dar aceștia nu sunt toți. Cifra reală ar trebui să fie pe la 200.000. Anual, depistăm câte 6.000 de pacienți noi. Peste 12.000 sunt dependenți de insulină. Acum urmează să examinăm 30.000 de persoane din Chișinău și satele din jur", a menționat ministrul Sănătății, Andrei Usatâi.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite