Republica Moldova: Fără profesori de religie la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lipsa specialiştilor în teologie, învăţătorii de diferite discipline le citesc elevilor pasaje din Biblie la orele de educaţie creştină. Pentru a-i iniţia în predarea celor sfinte, dascălii au fost instruiţi la cursuri de câteva zile şi au fost asiguraţi cu ghiduri.

În satul Petrosu, din raionul Făleşti, religia este predată de profesorul de educaţie tehnologică. „Avem preot în sat, dar el nu poate să predea elevilor, fiindcă nu are studii superioare, aşa cum cere Ministerul Educaţiei. În trecut i-am propus fostului preot, dar acela a refuzat spunând că este ocupat cu înmormântările, botezurile şi sărbătorile religioase", ne-a spus Eva Pârlog, directoarea şcolii din Petrosu.


Învăţătorul de educaţie tehnologică s-a „specializat" în teologie la cursurile de câteva zile predate în centrul raional de către preoţi de la Mitropolia Basarabiei şi cea a Moldovei. În plus, Ministerul Educaţiei le-a oferit profesorilor un ghid de predare şi manuale pentru elevi.


Situaţia este la fel şi în alte localităţi. Mai mulţi părinţi ne-au spus că, în lipsa profesorilor de religie, obiectul este predat, în cel mai bun caz, de învăţători de istorie, dar şi de cei de chimie sau geografie, iar orele se rezumă, de multe ori, la citirea Bibliei adusă de copii de acasă.


Ioan Cosoi, secretarul Mitropoliei Basarabiei, recunoaşte că lipsa de pedagogi teologi este o problemă gravă. „Mitropolia Basarabiei a lucrat la elaborarea unei strategii de instruire a profesorilor. Vara trecută au fost pregătiţi formatori, care au mers în raioane şi i-au instruit pe profesorii de la sate cum să predea acest obiect", a spus Cosoi.


CRIZĂ DE MANUALE


O altă problemă scoasă în evidenţă de către reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei, într-o conferinţă de presă, este insuficienţa de manuale. Mitropolia Basarabiei a oferit şcolilor 50.000 de manuale pentru copiii din clasele primare, iar în viitorul apropiat de peste Prut vor fi aduse alte 20.000 de volume.


Specialiştii în teologie susţin că problema manualelor va fi şi mai acută la anul, în special pentru clasele superioare. Ministerul Educaţiei dă asigurări însă că sunt suficiente titluri de carte. Tatiana Potâng, viceministru al Educaţiei, spune că cele trei titluri de manuale: „Abecedarul creştin-ortodox", „Educaţia creştin-ortodoxă" şi „Ghidul pentru profesori", satisfac deocamdată necesităţile pentru predarea religiei în clasele I-IX-a.


Orele de religie, neatractive


74.000 de elevi din Moldova au ales să studieze religia ca obiect opţional. Disciplina este predată în 798 de instituţii de învăţământ din cele 4.377 existente în ţară. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că cel mai exemplar este raionul Făleşti, unde orele de religie sunt frecventate de 90% din elevi.

Clericii Mitropoliei Basarabiei explică interesul redus al elevilor prin faptul că iniţial s-a făcut multă publicitate negativă, au fost discuţii în contradictoriu între reprezentanţii bisericii, Guvern şi organizaţiile neguvernamentale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite