FOTO Prutul a îngheţat bocnă, spre supărarea pescarilor şi bucuria transfugilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pescari în luptă cu gheaţa de pe Prut
Pescari în luptă cu gheaţa de pe Prut

Profitând de un moment de acalmie al iernii, pescarii au încercat să-şi recupereze bărcile lăsate la mal înainte de începerea urgiei. Ei s-au chinuit ore în şir să-şi scoată ambarcaţiunile prinse în capcana gheţii. Pe de altă parte, trecerea clandestină a frontierei de la Prut a devenit mult mai simplă.

Gerul din ultimele două săptămânii a îngheţat bocnă râul Prut, care delimitează frontiera de stat dintre Românie şi Republica Moldova. Acum se poate trece de pe un mal pe altul foarte uşor, gheaţa având peste 25 de centimetri grosime. Singura problemă este riscul unei căzături dureroase, dat fiind că gheaţa este netedă ca o oglindă.

image

Prutul se poate trece la fel de uşor şi pe pod şi pe sub pod

Pescarii care înainte de începerea gerurilor şi-au lăsat bărcile la malul Prutului trebuie acum să facă mari eforturi pentru a-şi repara ambarcaţiunile. Acestea au fost prinse în gheaţa groasă şi e nevoie de răngi şi topoare pentru a putea fi scoase.

"Trebuie să le scoatem pentru că riscăm să fie distruse. Gheaţa le strânge ca într-un cleşte, iar la primăvară s-ar putea să fie bune de aruncat", ne-a spus unul dintre pescarii a căruit lotcă este în capcana gheţii.

Pescarii au avut nevoie de răngi pentru a-şi scoate bărcile

Pescarii au avut nevoie de răngi pentru a-şi scoate bărcile

Şi activitatea Poliţiei de frontieră a devenit ceva mai complicată după ce Prutul a îngheţat tun. Acum, transfugii nu mai au de înfruntat apa rece, traversarea ilegală a frontierei fiind o chestiune de secunde. În aceste condiţii, carmele cu termoviziune devin cu atât mai utile în prinderea celor care vor să treacă frontiera clandestin.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite