Copii abuzați: unde se uită primarii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de copii moldoveni devin în fiecare an victime ale abuzului în familie. Sunt violați, umiliți sau bătuți. Primii care sunt abilitați să scoată copiii dintr-o familie nesigură și să denunțe abuzurile sunt primarii și asistenții sociali. De cele mai multe ori însă, aceștia nu fac nimic și se ajunge la tragedii.

La Ungheni, o fetiță a fost stropită cu acid pe față de către tatăl său. La Glodeni, o altă fetiță, de doi ani(!) a fost violată de către un străin în grija căruia fusese lăsată. La Soroca un băiețel de un an și jumătate a murit sub loviturile unchiului său. Aceste cazuri care avut loc în ultimele luni au șocat întreaga țară și au scos la iveală un sistem defect, în care autoritățile nu fac nimic ca să preîntâmpine tragediile.

Fetița de doi ani de la Glodeni, care a fost violată de concubinul femeii în grija căreia o lăsase mama sa va rămâne cu sechele pe viață și nu va putea avea copii. Primarul și asistentul social din sat nu au trecut pragul casei „îngrijitorilor", unde puteau vedea că micuța locuiește în condiții greu de descris, decât după ce aceasta a fost violată.

Potrivit legislației, asistenţii sociali sunt obligaţi să monitorizeze familiile în grija cărora sunt lăsaţi copiii, ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Dacă există pericol pentru viața și sănătatea copilului, ei sunt obligați să anunțe autoritatea tutelară, adică primarul, care are dreptul exclusiv de a lua copilul dintr-un mediu nesigur.

Tragedia ar fi putut fi prevenită, spun specialiștii în protecția copilului, dacă autoritățile locale ar fi avut o atitudine categorică față de mizeria în care trăia copilul de doi ani. Surse din cadrul Ministerului Muncii, Protecții Sociale și Familiei (MMPSF) spun că asistentul social din localitate s-a ales cu o mustrare. Primarul a scăpat basma curată pentru că legea nu prevede niciun fel de sancțiuni pentru iresponsabilitatea aleșilor locali.
,,În cazurile grave, care ajung în atenția publicului, există, de regulă, premise - neglijare, consum de alcool al părinților, alte cazuri de abuz anterioare. Aceste situații trebuie monitorizate și controlate, ca să nu se ajungă la situații-limită", spune Rodica Coreșchi, directorul centrului ,, Amicul".

Impuși să trăiască sub același acoperiș cu violatorul

Angela și Mihai, doi frați de 11 și 9 ani (numele au fost schimbate) sunt victime ale iresponsabilității celor care ar trebui să-i protejeze. Copiii sunt nevoiți să trăiască sub același acoperiș cu cel care i-a violat de mai multe ori - concubinul mamei. Calvarul a început acum câțiva ani, când mama lor s-a recăsătorit. La început, părea că au tot ce le trebuie ca să trăiască fericiți. La scurt timp însă, bărbatul și-a arătat adevărata față, abuzând sexual la început fetița, iar la scurt timp, și băiatul. Totul a ieșit la iveală când mama copiilor l-a prins întreținând relații sexuale cu băiatul. Femeia a alertata poliția, a fost deschis un dosar penal, dar între timp s-a răzgândit și și-a retras depozițiile. Astfel, violatorul s-a ales cu o pedeapsă mai mult formală - un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Ca să-i izoleze de tatăl violator, autoritățile nu au găsit o soluție mai bună decât să trimită copiii la o școală auxiliară, destinată copiilor cu retard mintal. Cel mai grav e că mama lor continuă să locuiască în aceeași casă cu cel care i-a violat, iar Mihai și Angela își petrec vacanțele alături de abuzator.
Autoritățile locale spun că nu au o altă soluție, deoarece casa în care locuiește familia aparține bărbatului, iar primăria nu are bani ca să le cumpere o casă nouă.

Răspunsul statului la cazurile de violență asupra copiilor - inexistent

Tatiana Catană, expert în legislația privind drepturile copilului, susține că, "deși legislația Republicii Moldova prevede anumite măsuri de responsabilizare a specialiștilor, acestea nu sunt suficiente pentru a asigura protecția copilului în caz de violență".

Deși Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie și Codul familiei prevăd raportarea obligatorie a cazurilor de violență, de cele mai multe ori, autoritățile intervin doar în situații foarte grave, cum ar fi vătămarea periculoasă pentru viață sau chiar moartea copilului. Codul administrativ prevede o pedeapsă pentru specialistul sau instituția care nu a comunicat în termen de cinci zile despre situația unui copil aflat în dificultate. În realitate, experții antiviolență nu cunosc niciun caz în care vreo persoană cu funcții de răspundere să fi fost penalizată pentru că nu a luat atitudine față de un copil bătut sau abuzat de părinți.

Avocatul Tatiana Catană spune că din numeroasele cazuri pe care le-a avut până acum în niciunul dosarul nu a fost inițiat la cererea primarului.
În statele europene, specialiștii care ascund sau nu se implică în soluționarea unor astfel de cazuri riscă amendă sau detenție de până la 5 ani.

Nu se supun nimănui și nici nu pot fi atrași la răspundere

,,De multe ori, primarii se fac a nu vedea anumite situații de pericol pentru copii, deoarece nu vor sa se implice, spune Daniela Sâmboteanu, directorul Centrului Național de Prevenire a abuzului asupra Copilului (CNPAC). Pe de altă parte, persoanele care nu se conformează obligației de a se implica în soluționarea unui caz de violență nu pot fi pedepsite, pentru că nu există un mecanism eficient. Atunci când are loc un caz foarte grav cu implicarea unui copil - omor, viol, vătămare corporală - primarul ar trebui să fie atras la răspundere", crede directorul CNPAC.
Potrivit legii, primarul este autoritate tutelară de gardul I, adică persoana responsabilă de protecția copilului la nivel de comunitate. Paradoxul este însă faptul că el nu se supune decât metodic autorității tutelare naționale, care este Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF).
,,Am avut situații când am apelat la minister și specialiștii de acolo nu au avut pârghiile necesare ca să-i influențeze pe primarii care nu vroiau să-și onoreze atribuțiile ce le revin conform legii", susține Daniela Sâmboteanu.

La rândul său, Viorica Dumbrăveanu, șefa Direcţiei protecţia familiei şi drepturilor copilului din cadrul MMPSF, explică această situație prin faptul că aleșii locali nu au instrucțiuni clare cum ar trebui să intervină în asemenea cazuri. Mai mult, primarii nici nu cunosc că au anumite atribuții de protecție a copilului, în conformitate cu legea. Astfel, studiul ,,Răspunsul statului la cazurile de violență asupra copiilor" efectuat de UNICEF, în colaborare cu ministerele Educației și al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, arată că fiecare al doilea primar nu cunoaște procedura de semnalare a cazurilor de violență și din această cauză nici nu manifestă iniţiativă. Fiecare al doilea primar chestionat în cadrul acestui studiu a menţionat lipsa regulilor de identificare a violenţei faţă de copii.

Actualul regulament al autorității tutelare datează din anii 70 ai secolului trecut. Un nou document este acum în curs de elaborare. Specialiștii ministerului promit că acesta va specificate toate detaliile în ce privește cazurile de abuz și violență - de la identificare și evidență până la intervenție.
MMPSF mai anunță că lucrează în prezent la modificarea unor acte legislative, care vor prevedea măsuri de constrângere administrativă a aleșilor locali care nu întreprind nimic în cazurile de abuz asupra copiilor.

Procurorul Iurie Perevoznic, care a făcut o analiză amplă a legislației privind drepturile copilului, spune că în privința competențelor primarului există o confuzie totală. ,,Legea este contradictorie. Pe de o parte se spune că primarul exercită în numele consiliului funcția de autoritate tutelară, iar pe de altă parte - că primarul coordonează activitatea autorității tutelare".

Potrivit expertului, legile din R. Moldova nu conțin nici măcar definiții ale unor termeni intrați în uzul general, cum ar fi "copii în dificultate", sau "interesului superior al copilului".

Perevoznic mai consideră necesară examinarea oportunității instituirii unei funcții pentru un specialist pentru problemele copilului în fiecare primărie.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite