Chirurgia şi pediatria sunt pe cale de dispariţie în spitalele raionale. Operaţiile se vor face în zece instituţii zonale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În următorii ani, în 26 dintre spitalele raionale vor dispărea secţiile de chirurgie şi pediatrie. În schimb, vor fi deschise mai multe locuri pentru tratamentul bolnavilor cronici. Managerii instituţiilor medicale privesc cu scepticism reforma în sănătate, care presupune stoparea investiţiilor majore în spitalele raionale, în favoarea construcţiei a zece instituţii noi.

Reforma în domeniul sănătăţii presupune construcţia din temelii a zece spitale zonale şi reprofilarea instituţiilor existente. Andrei Usatâi, ministrul Sănătăţii, a declarat că în fostele centre judeţene vor fi construite zece spitale nou-nouţe, care vor fi dotate cu utilaj de ultimă generaţie. Restul instituţiilor, care nu vor beneficia de renovări, vor fi reprofilate, fiind eliminate secţiile de chirurgie şi pediatrie.

„Nimeni n-o să mai vrea să se opereze în spitalele raionale. Intervenţiile chirurgicale serioase vor fi transferate în spitalele mai mari. S-ar putea să renunţăm şi la pediatrie", a declarat Andrei Usatâi.

„Un chirurg este un bun medic dacă practică meseria, însă mulţi dintre specialiştii din raioane operează foarte rar, unii chiar o dată pe an. Ce fel de chirurg este atunci? ", se întreabă Viorel Soltan, viceministrul Sănătăţii. Astfel, autorităţile intenţionează să transforme 26 de spitale raionale în instituţii medicale comunitare pentru persoanele social-vulnerabile şi cu venituri mici, care vor avea şi paturi pentru îngrijirea bolnavilor în stare terminală.

„VREM SĂ PĂSTRĂM CHIRURGIA"

Managerii de spitale nu au primit prea încântaţi planurile autorităţilor. Gheorghe Roşu, directorul Spitalului raional Râşcani, spune că va face tot posibilul să dezvolte secţiile de chirurgie, pentru ca să nu fie închise. „Avem 25 de medici care operează. Vom găsi modalităţi să dezvoltăm aceste secţii, să păstrăm paturile chirurgicale, pentru ca pacientul să decidă singur să rămână la noi", a declarat Roşu.

Alţi manageri spun că reformele planificate de Guvern nu sunt compatibile cu infrastructura drumurilor.

„În afară de faptul că vom avea aceste spitale noi, la fel de important este să avem şi acces spre ele. Având în vedere cât de bune sunt autostrăzile noastre, pacientul o să moară în drum spre spital", a spus Maria Florea, directorul Spitalului raional Rezina.
Autorităţile spun că reforma în domeniul spitalicesc va fi încheiată în 2017.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite