Călugărul online. Egumenul Spiridon este în pas cu progresul tehnologiilor informaţionale GALERIE FOTO
0
Părintele Spiridon e protopop la Mănăstirea Ţigăneşti, raionul Străşeni. Este altfel decât îmi imaginam eu că trebuie să fie un călugăr: a combinat lucruri considerate incompatibile cu viaţa retrasă de monah. În chilia sa, în afară de cărţile vechi bisericeşti are un computer conectat la internet. Astfel, crează calendare religioase, face broşuri şi diplome pentru mănăstire şi chiar site-uri ortodoxe.
Fiind mâna dreaptă a stareţului Ieromonah Irinarh, părintele Spiridon este responsabil şi de administrarea bunurilor mănăstirii. În plus, îşi face studiile la Drept ca să-şi poată apăra fraţii atunci când se confruntă cu probleme juridice şi administrative.
A mâncat orez opărit
A hotărât să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu la 18 ani. Împreună cu alţi trei fraţi de credinţă, s-a adăpostit la Mănăstirea Ţigăneşti, care era devastată după ce timp de 30 de ani găzduise un spital de psihiatrie. „Bolnavii au fost evacuaţi în 1992. Toată vara angajaţii se prezentau la serviciu, deşi nu mai erau pacienţi. Supăraţi fiind, au distrus şi au furat totul. Când am venit noi aici nu erau nici măcar întrerupătoare. Iar pe pereţi era scris «Mafia»", îşi aminteşte călugărul.
Părintele povesteşte că în primul an de aflare la mănăstire nu aveau nici măcar în ce face mâncare. Fierbeau apa cu plonjorul şi o turnau într-un vas cu orez pe care îl consumau după ce se umfla. Cel mai greu le-a fost iarna. Ca să se încălzească au confecţionat o sobă din metal, iar ferestrele le-au astupat cu muşama şi haine vechi. „Seara era foarte cald, iar dimineaţa ne trezeam acoperiţi de promoroacă", mai rememorează călugărul. „Evitam să le spun părinţilor în ce condiţii trăim, dar într-o zi m-am trezit cu mama la mănăstire. Când a văzut cum trăim a început să mă implore să mă întorc acasă, dar am refuzat categoric. Peste o săptămâna mama ne-a adus o vacă, perne şi paturi", îşi aminteşte călugărul.
CLICK AICI SĂ VEZI GALERIE FOTO!
Monahul mai spune că procurau pâine o dată în săptămână. „Ne duceam la Oneşti, care se afla la o distanţă de vreo patru kilometri. Între mănăstire şi localitate era un iaz. Într-o zi, când tocmai era rândul meu să merg după cumpărături, s-a rupt digul iazului. M-am dezbrăcat de pantaloni, am intrat până la brâu în mâl şi le-am adus fraţilor peşte. Era Bunavestire, aveam dezlegare la peşte. Şi acum ţin minte gustul delicios al acelei mâncări".
Călugărul recunoaşte că dacă astăzi ar fi pus la aceleaşi încercări, nu ştie dacă ar rezista. „A fost un imbold de la Dumnezeu. Sufletul îmi era plin de dragoste pentru Dumnezeu şi vroiam Să-l slujesc cu orice preţ. Nimic nu mă putea opri", mărturiseşte călugărul.
Bănuiesc că atunci când mănăstirea a fost închisă unele lucruri au ajuns la oameni. Vi le-au întors la redeschidere?
Au fost şi astfel de cazuri. Într-o zi am fost chemaţi la o femeie care era pe patul de moarte. Tare se mai chinuia. Cădea carnea de pe ea. Rudele ne-au implorat să venim s-o spovedim. Bătrâna a mărturisit că şi-a făcut nunta cu covoare luate de la mănăstire şi a dansat pe pristol. Tot atunci a scos dintr-o ascunzătoare o cruce şi o pereche de veşminte preoţeşti. A recunoscut că le-a luat ca să le vândă. În scurt timp după mărturisire, Dumnezeu a scăpat-o de chinuri. A decedat.
Credeţi că din acest motiv nu putea să moară?
De vină era păcatul nemărturisit. Dumnezeu îl iubeşte pe om şi nu vrea să-l piardă. Oamenii care se chinuie înseamnă că au păcate grele. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului. Prin boală, suferinţă, îl spală de păcate.
CLIK AICI SĂ VEZI A DOUA GALERIE FOTO!
Credincioşii povestesc că aveţi o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Pantelimon.
Într-adevăr, are o istorie foarte interesantă. Atunci când sovieticii au transformat mănăstirea în ospiciu au încărcat în căruţe mai multe lucruri, spunând că le vor duce la Mănăstirea Curchi. Ostaşii n-au mai vrut să se ostenească şi, ajungând în valea râului Ichel, le-au dat foc. Printr-o minune, icoana Sfântului Pantelimon nu a ars. A ajuns la Mănăstirea Hârbovăţ, dar şi aceasta a fost închisă peste câţiva ani. Icoana a dispărut. Noi aveam doar suportul datorită căruia am putut să-i dăm de urmă. În 1996 am aflat că icoana a ajuns în colecţia unui om foarte important din ţară. L-am rugat să ne-o dea, dar a refuzat. Am ajuns la înţelegerea că dacă icoana se va potrivi perfect în suport, va fi a noastră. Când placa a fost smulsă de ostaşi a rămas un cui în dosul ei. Acesta a intrat perfect în locul rămas în suport. Omul s-a înfuriat şi ne-a alungat cu tot cu icoană.
Am auzit că icoana a făcut multe minuni de când a revenit la mănăstire?
Un om care timp de 16 ani nu a avut copii s-a rugat în faţa icoanei, a luat mir de la candela, de care avem grijă să nu se stingă niciodată, şi Dumnezeu i-a dat gemeni. O persoană s-a tratat de epilepsie doar prin rugăciuni. Dacă creştinul se roagă din tot sufletul Dumnezeu îl ajută.
În căutarea sufletelor rătăcite pe internet
Părintele Spiridon spune că a decis să studieze designul web în Anglia fiind sigur că biserica trebuie să meargă în pas cu dezvoltarea tehnologică. „Astăzi foarte mulţi tineri îşi petrec timpul în faţa calculatorului. Odată tot se vor plictisi de site-urile pe care le accesează de obicei şi vor ajunge şi pe paginile ortodoxe, unde găsesc lucruri utile şi plăcute sufletului. Aşa îl vor cunoaşte pe Dumnezeu", consideră călugărul.
Monahul e sigur că noile tehnologii te pot duce la pieire, dar şi la mântuire. Contează în ce scopuri foloseşti calculatorul. „Dacă poţi câştiga măcar un suflet, deja e mare realizare. Preotul poate lucra în paralel cu oamenii care vin la biserică, dar şi cu cei virtuali, care te caută pe internet. Singurul lucru care nicidecum nu se face online e mărturisirea", spune părintele Spiridon.
Călugărul mai afirmă că o faţă bisericească trebuie să aibă studii profunde atât în Teologie cât şi în alte domenii ca să-i poată ajuta pe oameni, să dea un sfat potrivit când e nevoie.
Cuvântul lui Dumnezeu online
„Prin anii 90 era o necesitate mare de preoţi fiindcă se redeschideau bisericile. Au fost multe reproşuri că din tractorişti au devenit preoţi. După ce au fost completate bisericile, preoţii care au studiat doar trei luni au fost trimişi la facultate. De fapt, Sfântul Ierarh Spiridon, al cărui nume îl port, a fost cioban, dar a ajuns făcător de minuni", spune părintele. Egumenul Spiridon a absolvit seminarul şi Academia Teologică. Apoi, cu binecuvântarea mitropolitului, a plecat în Anglia unde s-a aflat timp de patru ani.
Acolo a învăţat designul web, morala şi filozofia. El ar vrea ca slujbele de la mănăstire să fie transmise online ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi persoanele care nu se pot deplasa. Până îi va reuşi însă acest lucru, călugărul se gândeşte la posibilitatea de a transmite slujbele la radio. În prezent lucrează şi la elaborarea paginii web a mănăstirii.
50 de bolnavi morţi din vina medicilor
În cele trei decenii în care în mănăstire a fost spital pentru alinaţi mintal acest loc era practic izolat de civilizaţie. Părintele Spiridon povesteşte că aproape șase luni pe an aici nu putea să pătrundă nimeni din cauza drumului impracticabil. „În perioada sovietică erau destui bani ca să se facă o cale de acces până la mănăstire, dar probabil că se dorea să fie ţinută mai departe de ochii curioşilor", îşi dă cu părerea monahul.
Bătrânii care locuiesc prin împrejurimi povestesc că spitalul avea o fermă mare de porci şi deseori mâncarea destinată bolnavilor ajungea la animale. Medicul-şef mai făcea bani și cu bolnavii, trimiţându-i la munci agricole cu ziua.
Călugărul ne-a povestit că medicii au luat de la ospiciu totul în afară de arhivă. Așa au ajuns monahii să afle anumite secrete. „Am citit o parte din dosarele pacienților. Printre bolnavi erau mulţi intelectuali: profesori, aviatori, funcţionari. Am aflat că într-un an medicii au încurcat tratamentul. În consecinţă, 50 de bolnavi au murit. Au venit cu elicopterul şi i-au luat. Acest caz a fost tăinuit. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu cadavrele", povesteşte părintele Spiridon.
Se încarcă comentariile...
