Tribunal european pentru crimele comunismului

Chestiunea creării unei instituţii care să judece persoanele responsabile de crimele comunismului este o idee mai veche, reiterată de numeroase ori de personalităţi marcante, dar şi de oameni simpli, mai ales după 1991.

După Declaraţia de la Praga privind conştiinţa morală europeană şi comunismul (2008), numeroase organisme europene, precum Parlamentul European, Consiliul Europei şi OSCE au adoptat o serie de rezoluţii în care guvernele europene sunt chemate să faciliteze accesul la arhivele comunismului şi să onoreze memoria victimelor regimurilor totalitare. Una din ideile centrale ale acestor recomandări se referă la nevoia de a acorda o atenţie sporită şi genocidului comunist, aşa cum anterior s-a făcut cu cel nazist.

Pentru că e nevoie de eforturi conjugate şi sistematice în vederea sensibilizării opiniei publice europene cu privire la crimele comunismului, pe 14 octombrie 2011 a luat fiinţă Platformă Europeană pentru Conştiinţă şi Memorie. La Platformă au aderat până în prezent 21 de instituţii din 13 ţări europene, Republica Moldova urmând şi ea să se alăture în timpul apropiat prin Centrul de Studiere a Totalitarismului, de la Universitatea de Stat din Moldova.

Zilele acestea, Platforma Europeană pentru Conştiinţă şi Memorie a lansat, în cadrul unei conferinţe care a avut loc la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, ideea creării unui tribunal supranaţional care să judece crimele comunismului. În cadrul întrunirii din 5 iunie 2012 au luat cuvântul experţi europeni cu renume, precum profesorul Albin Eser, director emerit la Institutul Max Planck pentru Dreptul Criminal Internaţional, din Freiburg, Germania; profesorul Egils Levits, ex-judecător la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, magistrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Łukasz Kaminski, preşedintele Institutului pentru Memoria Naţională din Polonia ş.a.

La conferinţă au participat şi membri distinşi ai Parlamentului European, printre care doi ex-preşedinţi ai legislativului UE, Jerzy Buzek şi Hans-Gert Pöttering. Din partea României, pe lângă reprezentantul IICCMER Raluca Grozescu, a intervenit doamna Monica Macovei, membru al Parlamentului European, ambele susţinând ideea imprescriptibilităţii crimelor comunismului.

Numeroşi vorbitori, printre care Neela Winkelmann, director executiv al Platformei, au accentuat faptul că legislaţiile existente în ţările UE conţin numeroase lacune în ceea ce priveşte condamnarea celor vinovaţi de crime împotriva umanităţii; pe de altă parte, deşi au aderat oficial la acte internaţionale care definesc clar crimele împotriva umanităţii, foarte multe state, mai ales din rândul celor foste comuniste, nu se grăbesc să aplice legea şi să-i condamne pe cei vinovaţi de aplicarea torturii sub dictaturile comuniste. Dat fiind faptul că, în cei douăzeci şi ceva de ani de la căderea comunismului, statele naţionale au suferit eşec în demersurile lor de a-i judeca pe cei din urmă, s-a propus crearea unor mecanisme de încurajare a aplicării dreptului internaţional de către instituţiile naţionale de profil.

Astfel, după adoptarea unor documente europene cu caracter de recomandare, asistăm la următorul pas, acela de creare a unui cadru normativ, de constrângere legală, în ceea ce priveşte gestiunea memoriei victimelor comunismului şi condamnarea autorilor crimelor. S-a auzit şi ideea creării unui tribunal european, similar celui de la Nürnberg, care să judece crimele comunismului. E devreme să concluzionăm dacă o asemenea iniţiativă va avea sorţi de izbândă în viitorul apropiat. Rămâne însă remarcabilă şi de o importanţă istorică deosebită punerea în discuţie la un nivel atât de înalt a ideii de tragere la răspundere juridică a torţionarilor din regimurile comuniste.