TENTATIVA Un pas spre președinte și unul înapoi. Liderii AIE invită comuniștii la negocieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Filat l-a invitat oficial pe Vladimir Voronin la dialog, pentru a alege șeful statului. La rândul lor, deputaţii din Partidul Comuniştilor insistă că „negocierile sunt bune, dacă nu se fac în numele Alianţei".

În scrisoarea semnată de liderul PLDM în numele Alianţei pentru Integrare Europeană, preşedinţia căreia o deţine acum, Filat îl cheamă repetat pe Voronin să găsească împreună o soluţie pentru criza politică din ultimii doi ani. „Având în vedere situaţia complicată în care se află ţara noastră şi necesitatea depăşirii crizei constituţionale, este necesară lansarea dialogului între toate partidele parlamentare", i-a scris premierul fostului şef al statului.

Comuniştii nici nu vor să audă de negocieri cu AIE, o structură pe care n-o recunosc, dar sunt gata să discute cu fiecare partid în parte. „Negocierile sunt întotdeauna bune, dacă nu se fac în numele Alianţei", spune deputatul comunist Mark Tkaciuk.

Analiştii politici susţin însă că atât coaliţia de guvernământ, cât şi opoziţia sunt obligate să meargă la un dialog. „Nu este un moft, un privilegiu şi nici un serviciu făcut de cineva cuiva. Ei sunt obligaţi să discute. Atunci când am votat pentru unii sau pentru alţii, i-am delegat inclusiv ca să se înţeleagă cu oponenţii politici", afirmă Viorel Cibotaru.

Expertul este de părere că, respingând negocierile cu AIE, PCRM încearcă să-şi descurajeze şi să-şi dezbine oponenţii. „Dacă nu cedează, vom avea din nou alegeri sau haos constituţional. PCRM nu este în drept să dicteze condiţii", crede Cibotaru.

„Este evident că PCRM procedează în acest fel pentru a submina alianţa. Refuzul comuniştilor este un motiv pentru ca AIE să insiste pe propria abordare. În această situaţie, partidele de la guvernare ar putea merge pe calea modificării articolului 78 din Constituţie", explică şi analistul Igor Boţan.

SE LAUDĂ CU TREI VOTURI „DE AUR"

Fostul liberal-democrat Mihai Godea a anunţat că Partidul Acţiunea Democratică pe care îl conduce a identificat trei deputaţi din Partidul Comuniştilor gata să voteze candidatul AIE la Preşedinţie. Parlamentarul neafiliat a precizat că cei trei sunt „oameni de bună credinţă, care şi-au exprimat această disponibilitate de mai multe săptămâni", dar a evitat să dea numele lor.

„Probabil, a găsit voturile în visurile sale, doar aşa se explică această declaraţie", a comentat deputatul comunist Sergiu Sârbu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite