MEDVEDEV Rusia trebuie să-şi sporească influenţa în spaţiul CSI cu ajutorul "soft power"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul rus a declarat în cadrul unei reuniuni a reprezentanţilor de la Rossotrundnicestvo că prezența umanitară a Rusiei în lume nu este în conformitate cu capacitățile ţării. Rossotrudnicestvo a fost creată în anul 2008 şi are menirea să promoveze influenţa Rusiei în special în spaţiul postsovietic.

"Este evident că prezența noastră umanitară în lume nu corepunde capacitățile noastre. De fapt, acum noi ne ocupăm de restabilirea pozițiile pe care le-am pierdut în anii 1990, și cedăm foarte mult unor actori internaționali majori din domeniu, cum ar fi "Francofonia", Institutele Goethe, Cervantes, Dante, Confucius. Potrivit unui sondaj realizat de scoala de afaceri de Skolkovo și o agenție internațională Rusia este doar pe locul 10 în clasamentul Indicele soft power", a declarat Dmitrii Medvedev, citat de agenţia Unian.

Premierul rus a subliniat faptul că întărirea poziției Rusiei în lume, promovarea intereselor naţționale, prin mijloace umanitare este una dintre cele mai importante priorități pentru Guvern.

"Aceste instrumente sunt de multe ori mai importante decât altele", a precizat Medvedev.

Potrivit oficialului rus "rivalii Rusiei vânează în regiune tinerii talentați și inovatori, și așa ar trebui să acționeze și statul rus, care în plus are o diasporă de 30 de milioane de ruşi, cei pot întări potenţialul de soft power în regiune".

Şeful guvernului rus a mai afirmat că Centrele ruseşti de ştiinţă şi tehnică sunt principalul factor de întărire a prezenţei umanitare ruse şi până în anul 2015 vor mai fi deschise alte 35 de asemenea instituţii.

"Noi ar trebui să acordăm o atenție deosebită activității centrelor noastre, care sunt decisive pentru promovarea intereselor rusești în CSI, inclusiv a celor legate de procesele integraţioniste", ia îndemnat Medvedev pe reprezentanţii de la Rossotrudnichestvo.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite