Nicolae Timofti urcă în topul celor mai influenţi politicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Timofti
Nicolae Timofti

Preşedintele Nicolae Timofti, încet, dar sigur, urcă în topul celor mai influenţi politicieni, potrivit unui top „Politicon". Şeful statului a ocupat locul 6 în primii 10 politicieni şi a urcat 2 poziţii faţă de luna precedentă când a ocupat locul 8.

 „Această creştere uşoară a preşedintelui ne vorbeşte că el a intrat în deplinele sale acţiuni", a declarat Anatol Ţăranu, directorul Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon". Totodată, Anatol Ţăranu susţine că în clasamentul de luna aceasta se regăsesc foarte puţini comunişti, ceea ce vorbeşte despre faptul că Partidul Comuniştilor (PCRM) continuă să cedeze poziţii în viaţa politică din Republica Moldova.

De asemenea, expertul a remarcat că Vladimir Voronin este unicul din PCRM care se află printre primii 10 politicieni, ceea ce înseamnă că PCRM nu are un alt om care l-ar putea înlocui. Pe primul loc în continuare rămâne premierul Vlad Filat. Locul doi este ocupat de ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă. Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, scade o poziţie în favoare ministrului de externe şi se clasează pe locul 3.

Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, este într-o uşoară scădere faţă de clasamentele precedente şi ocupă locul 4 în Top-10. Mihai Ghimpu a crescut o poziţie în comparaţie cu luna trecută şi ocupă locul 5. A 6-a poziţie îi aparţine preşedintelui ţării, iar prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, se clasează 7, după ce a coborât 2 poziţii, anunță Info Prim Neo.

Locul 8 este ocupat de liderul comuniştilor care a coborât o poziţie faţă de clasamentul prezentat în iulie. Locurile 9 şi 10 sunt ocupate de preşedintele fracţiunii democraţilor, Dumitru Diacov, şi respectiv cel al fracţiunii liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, care a crescut cu 4 poziţii faţă de luna precedentă.

Cea mai spectaculoasă coborâre în clasament a fost înregistrată de fostul comunist, Vadim Mişin, care luna trecută a fost pe locul 9, iar luna aceasta pe 31. Tot coborâri înregistrează şi preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon. Iar liderul Partidului Acţiunea Democratică, Mihai Godea, pentru prima dată de când s-a instituit clasamentul „Politicon" a căzut din primii 50 cei mai influenţi politicieni.

În topul prezentat de „Politicon" s-au regăsit şi noii miniştri, cel de interne, Dorin Recean şi ministrul educaţiei, Maia Sandu. La întocmirea Topului celor mai influenţi politicieni ai lunii iulie au participat 39 de experţi, care i-au notat pe politicieni în dependenţă de influenţa acestora asupra deciziilor politice majore din ţară, după popularitate şi vizibilitate în sursele media, dar şi după perspectivele politice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite