SURPRIZĂ/ Mihai Godea se distanţează de PLDM şi candidează independent la Primăria Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Mihai Godea, va candida independent la funcţia de primar al Capitalei. Liberal-democratul anunţă că se lansează într-o acţiune politică pe cont propriu şi spune că vor urma şi alte surprize.

Godea s-a arătat dezamăgit de activitatea Alianţei pentru Integrare Europeană, în timp ce comunişii îşi întăresc poziţiile.

„AIE, care s-a dorit a fi o alternativă viabilă a Partidului Comuniştilor, a îmbătrânit şi s-a încurcat în rele. În doi ani nu s-a reuşit înaintarea cu nicio iotă pe principalele sectoare care urmau să fie reformate din temelii. Justiţia este controlată, economia este sufocată de monopol, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt călcate în picioare. Oamenii nu au încredere în instituţiile statului, iar statul nu are nicio treabă cu soarta propriilor cetăţeni", a declarat politicianul, unul dintre fruntaşii PLDM.

Godea spune că nu a decis încă dacă pleacă sau rămâne în PLDM, dar a precizat că „nu este de acord cu stupiditatea situaţiei în care s-a ajuns".

Liderul PLDM, Vlad Filat, nu a comentat deocamdată gestul lui Mihai Godea. Nici secretarul general al formaţiunii, Victor Roşca, nu a vrut să comenteze anunţul colegului său.

Anterior, un alt fondator al PLDM, Alexandru Tănase, a părăsit rândurile partidului, invocând lipsa de democraţie internă. „Respect decizia domnului Godea, este un politician matur. Am aflat despre această plecare din presă", a declarat Tănase pentru „Adevărul".

Fondat la finele anului 2007, PLDM este la moment al doilea partid ca reprezentare în Parlament după comunişti. Formaţiunea are un candidat la şefia Capitalei în persoana lui Victor Bodiu, despre care unii analişti politici spun că ar fi „omul lui Vlad Filat".

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite